ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. (Învechit, astăzi numai fig.; despre capete încoronate sau arhierei) A prelua puterea, a se instala la cîrmă. După ce se înscăună, trimise sol la socrul său, cu carte, prin care îi spunea că s-a urcat în scaunul tătîne-său. ISPIRESCU, L. 379.

ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. (Învechit, astăzi numai fig.) Acțiunea de a se înscăuna și rezultatul ei. 1. Primirea puterii (monarhice sau bisericești); urcare, suire pe tron (a unui monarh sau a unui arhiereu), întronare. V. instalare. Domnul se făcea că nu vede, n-aude nelegiuirile turcilor ce-l însoțiseră la înscăunarea sa. ISPIRESCU, M. V. 4. Mitropoliții, la înscăunarea lor, luase drept obicei a cere și încuviințarea patriarhului de Constantinopoli. NEGRUZZI, S. I 241. 2. Fig. Ajungere la putere, preluare a dominației; instaurare. V. stabilire. Pe nici o altă cale nu poate fi înfăptuit socialismul, decît... pe calea luptei de clasă, dusă pînă la cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare, pînă la înscăunarea dictaturii proletariatului. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 2/3.

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri

înscăuná vb. (sil. -scă-u-), ind. prez. 1 sg. înscăunéz, 3 sg. și pl. înscăuneáză

înscăunáre s. f. (sil. -scă-u-), g.-d. art. înscăunării; pl. înscăunări

ÎNSCĂUNÁ vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)

ÎNSCĂUNÁRE s. (POL.) întronare, învestire, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.)

A înscăuna ≠ a detrona, a răsturna

A ÎNSCĂUNÁ ~éz tranz. 1) (domnitori, regi, împărați) A pune la domnie; a așeza în scaunul domniei; a întrona. 2) A face să se înscăuneze; a întrona; a încorona. 3) fig. A numi în mod oficial (într-o funcție, într-un post); a învesti. [Sil. în-scă-u-] /în + scaun

A SE ÎNSCĂUNÁ mă ~éz intranz. (despre domnitori, regi, împărați) A veni la domnie; a se așeza în scaunul domniei; a se întrona. /în + scaun

înscăunà v. a pune în scaun, a întrona: după ce se înscăună ISP.

înscăunare f. urcare pe tron: la înscăunarea lui Vodă Cuza.

înscăunéz v. tr. (d. scaun). Pun în scaun, întronez, instalez: a înscăuna un episcop. V. descăunez.

ÎNSCĂUNA vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)

ÎNSCĂUNARE s. întronare, învestire, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.)