Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru însămânțat

ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).
ÎNSĂMÂNȚÁT1 s. n. Însămânțare. – V. însămânța.
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).
ÎNSĂMÂNȚÁT1 s. n. Însămânțare. – V. însămânța.
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
ÎNSĂMÎNȚÁ, însămînțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pămînt sămînța necesară unei culturi de cereale; a semăna. Ploaia bogată cade peste șesuri grase și negre, însămînțate de harnici colhoznici pînă la ultima palmă. STANCU, U.R.S.S. 36. ◊ Refl. pas. Pe terenurile gospodăriilor agricole de stat trebuie să se însămînțeze numai sămînță de soi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739. 2. A pune în apă icre sau pești de sămînță necesari unei culturi artificiale. A însămînța un iaz cu crapi. ♦ (Biol.) A depune pe un mediu nutritiv germenii unui microorganism în vederea cultivării lor. A însămînța bulionul cu o cultură de microbi.
ÎNSĂMÎNȚÁT1 s. n. Acțiunea de a însămînța; însămînțare. Însămînțatul porumbului.
ÎNSĂMÎNȚÁT 2, -Ă, însămînțați, -te, adj. (Despre terenuri) Care a fost semănat, în care s-au făcut însămînțări. O deosebită însemnătate au... măsurile privind lărgirea suprafețelor însămînțate. SCÎNTEIA, 1954, nr, 2860.
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțát s. n.
însămânțá vb., ind. prez. 1 sg. însămânțéz, 3 sg. și pl. însămânțeáză
însămânțát s. n.
ÎNSĂMÂNȚÁ vb. v. semăna.
ÎNSĂMÂNȚÁT s. 1. v. semănat. 2. v. semănătură.
A ÎNSĂMÂNȚÁ ~éz tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a semăna. 2) (terenuri agricole) A cultiva introducând în sol semințe de culturi agricole. 3) biol. (animale) A supune fecundării artificiale. /în + sămânță
însămînțéz, V. însemînțez.
*însemînțéz orĭ însă- v. tr. (d. semință, sămînță, după fr. ensemencer). Barb. Semăn 1.
ÎNSĂMÎNȚA vb. a semăna, (prin Mold. și Olt.) a sămînța. (Au ~ orzul.)
ÎNSĂMÎNȚAT s. însămînțare, semănare, semănat, semănătură, (reg.) sămînțare. (Vremea ~ului.)

însămânțat dex online | sinonim

însămânțat definitie

Intrare: însămânța
însămânța verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: însămânțat (adj.)
însămânțat 1 adj. adjectiv
Intrare: însămânțat (s.n.)
însămânțat 2 s.n. (numai) singular substantiv neutru