Dicționare ale limbii române

18 definiții pentru însămânțare

ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța.
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. – V. însămânța.
ÎNSĂMÎNȚÁ, însămînțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pămînt sămînța necesară unei culturi de cereale; a semăna. Ploaia bogată cade peste șesuri grase și negre, însămînțate de harnici colhoznici pînă la ultima palmă. STANCU, U.R.S.S. 36. ◊ Refl. pas. Pe terenurile gospodăriilor agricole de stat trebuie să se însămînțeze numai sămînță de soi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739. 2. A pune în apă icre sau pești de sămînță necesari unei culturi artificiale. A însămînța un iaz cu crapi. ♦ (Biol.) A depune pe un mediu nutritiv germenii unui microorganism în vederea cultivării lor. A însămînța bulionul cu o cultură de microbi.
ÎNSĂMÎNȚÁRE, insămînțări, s. f. Acțiunea de a însămînța și rezultatul ei. 1. Semănare a unui teren cu sămînța necesară pentru o cultură agricolă; semănat. Terminarea la timp a însămînțărilor adînci de toamnă constituie o datorie patriotică a țărănimii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2808. 2. (Piscicultură) Introducerea unei cantități de icre sau de pești într-o apă, pentru popularea ei cu pești. Însămînțarea unui lac cu pește. ◊ (Zootehnie) Însămînțare artificială = fecundare artificială. Folosirea la maximum a berbecilor de valoare din rasele amelioratoare, prin aplicarea pe scară largă a însămînțărilor artificiale, contribuie în mare măsură la creșterea efectivului de oi cu lînă fină și semifină. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2745.
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămânțá vb., ind. prez. 1 sg. însămânțéz, 3 sg. și pl. însămânțeáză
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțării; pl. însămânțări
ÎNSĂMÂNȚÁ vb. v. semăna.
ÎNSĂMÂNȚÁRE s. 1. v. semănat. 2. v. semănătură.
A ÎNSĂMÂNȚÁ ~éz tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a semăna. 2) (terenuri agricole) A cultiva introducând în sol semințe de culturi agricole. 3) biol. (animale) A supune fecundării artificiale. /în + sămânță
însămînțéz, V. însemînțez.
*însemînțéz orĭ însă- v. tr. (d. semință, sămînță, după fr. ensemencer). Barb. Semăn 1.
ÎNSĂMÎNȚA vb. a semăna, (prin Mold. și Olt.) a sămînța. (Au ~ orzul.)
ÎNSĂMÎNȚARE s. însămînțat, semănare, semănat, semănătură, (reg.) sămînțare. (A sosit vremea ~ărilor.)
ÎNSĂMÂNȚÁRE (< însămânța) s. f. Acțiunea de a însămânța. ◊ Î. a norilor = pulverizare în norii cu structură microfizică mixtă a unor substanțe chimice (zăpadă carbonică, iodură de argint) în scopul activării procesului de creștere a particulelor care îi alcătuiesc până la dimensiuni precipitabile.

însămânțare dex online | sinonim

însămânțare definitie

Intrare: însămânța
însămânța verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: însămânțare
însămânțare substantiv feminin