ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudí (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este rudă sau a devenit rudă (prin alianță) cu cineva. Familii înrudite. ◊ (Substantivat) În capul satului s-au strîns: Părinți și frați și înrudiți Cu cei de cale pregătiți. NECULUȚĂ, D. 99. 2. Fig. Care prezintă caractere esențiale comune cu..., care este apropiat de..., care are afinitate cu... Lectura este un proces de creație: citind un roman, cititorul face o muncă înrudită cu aceea a scriitorului: el completează prin imaginația sa ceea ce există în text. V. ROM. decembrie 1953, 270.

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

înrudí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrudésc, imperf. 3 sg. înrudeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrudeáscă

ÎNRUDÍ vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDÍT adj. 1. (rar) înrubedenit. (Persoane ~.) 2. v. asemănător. 3. (livr.) adiacent. (Probleme ~.)

Înrudit ≠ neînrudit

A SE ÎNRUDÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

înrudì v. a fi rudă: un țigan ce se înrudea cu un boier. V. rudă.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDIT adj. 1. (rar) înrubedenit. (Persoane ~.) 2. analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, similar, (înv.) asemănat, podobnic, semănător. (Două elemente ~.) 3. (livr.) adiacent. (Probleme ~.)

VERWANDTE SIND SICH ALLE STARKEN SEELEN (germ.) sufletele puternice sunt înrudite între ele – Schiller, „Piccolomini”, act IV, scena 4. V. și Les beaux esprits se rencontrent.