ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi de rouă. (Fig.) Pleoapele băbuței se înrourară de lacrimi. MIHALE, O. 167.

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

înrourá vb. (sil. -ro-u-), ind. prez. 3 sg. înroureáză

ÎNROURÁ vb. a se roura. (Iarba s-a ~.)

A SE ÎNROURÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A se umple de rouă. 2) fig. (despre ochi, pleoape, gene) A se umezi de lacrimi. [Sil. -ro-u-] /în + roură

roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n’a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour.

ÎNROURA vb. a se roura. (Iarba s-a ~.)