ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj. Care înrobește pe cineva sau îl aduce în stare de robie. 8 milioane de muncitori și funcționari au spus «Nu» politicii economice înrobitoare a marelui capital. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 10/4. ◊ (Substantivat) În lupta împotriva înrobitorilor fasciști, poporul sovietic a dat dovadă de un eroism neasemuit. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 2/5.

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ÎNROBITÓR adj., s. robitor, (rar) subjugător, (înv.) prădător. (Stat ~.)

Înrobitor ≠ dezrobitor

ÎNROBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane, popoare) Care subjugă, aduce în stare de robie pe alții. /v. a înrobi

ÎNROBITOR adj., s. robitor, (rar) subjugător, (înv.) prădător. (Stat ~.)