Dicționare ale limbii române

2 intrări

16 definiții pentru înroșire

ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora, a vopsi în roșu, a face să fie roșu. Soarele coboară în pîclele munților, înroșind asfințitul. SADOVEANU, O. I 74. Apusurile erau ca sîngele și parcă înroșeau și pămîntul. GÎRLEANU, L. 41. Refl. (Despre metale) A se încinge în foc, a deveni incandescent. Cît se înroșește ștanga de fier în jar, roade un hărtănaș de slănină. SADOVEANU, E. 90. 2. Refl. (Despre persoane sau despre fața, obrazul lor) A se face roșu (la față), datorită unui aflux de sînge; a se îmbujora. Eu, domn’ Tăun, îți mulțămesc... răspunse Ifrim, înroșindu-se ușor de atîta cinste cît i-o făcea. CAMILAR, TEM. 65. Grigoriță se uită furios la mine, se înroși pînă-n vîrful urechilor, dădu să zică ceva și nu zise nimic. HOGAȘ, DR. 240. ◊ Tranz. fact. Mă-nroșește singur gîndul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. 3. Refl. (Rar, despre unele fructe sau legume) A deveni roșu (semn că a ajuns la maturitate); a se coace. Cireșile s-au înroșit. – Variantă: roșí (ALECSANDRI, P. III 217, NEGRUZZI, S. II 38, EMINESCU, N. 25) vb. IV.
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
înroșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înroșeáscă
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
ÎNROȘÍ vb. 1. v. sângera. 2. a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (S-a ~ de emoție.) 3. v. îmbujora. 4. v. congestiona. 5. v. injecta.
ÎNROȘÍRE s. 1. v. îmbujorare. 2. v. congestionare.
A SE ÎNROȘÍ mă ~ésc intranz. v. A SE ROȘI. /în + roșu
înroșí v. a (se) face roșu: de a sângelui vărsare pământul se înroșia NEGR.
înroșésc și roșésc v. tr. Fac roș: a înroși pămîntu pin sînge, feru pin foc. V. refl. Mă fac roș: feru s’a înroșit în foc, eŭ m’am înroșit de rușine. – Vechĭ rușesc.
ÎNROȘI vb. 1. a (se) însîngera, a (se) roși, a sîngera, (înv.) a (se) crunta, a (se) încrunta, (înv. Mold.) a (se) mohorîți. (S-a ~ tot la rană.) 2. a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (S-a ~ de emoție.) 3. a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.) 4. a se congestiona, (pop. fig.) a se aprinde. (Fața i s-a ~.) 5. (MED.) a se congestiona, a se injecta. (Ochii i s-au ~.)
ÎNROȘIRE s. 1. îmbujorare, împurpurare, roșire, rumenire, (fig.) aprindere. (~ obrajilor.) 2. congestie, congestionare, (pop. fig.) aprindere. (~ a feței.)

înroșire dex online | sinonim

înroșire definitie

Intrare: înroși
înroși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: înroșire
înroșire substantiv feminin