ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să devină mai rău, a agrava. Crizele periodice de supraproducție înrăutățesc și mai mult situația clasei muncitoare. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 7-8, 102. ◊ Refl. Muncitorii englezi cer sporirea salariilor și pornesc la lupta grevistă pentru a obține această revendicare pentru că nivelul lor de trai se înrăutățește necontenit. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2857. 2. (Rar) A face să devină rău, a înrăi. Sălbătăci și înrăutăți... taurul... pînă într-atît, încît nu se mai putea apropia nimeni de dînsul. ISPIRESCU, U. 45. – Pronunțat: -ră-u-.

ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare, înrăire. Înrăutățirea situației în țările capitaliste. ♦ (Concretizat, rar) Faptă rea, răutate, ticăloșie. În zadar îmblau streji de arnăuți și de simeni; nu puteau stîrpi aceste înrăutățiri, nici descoperi bandele vagabonzilor. NEGRUZZI, S. I 16. – Pronunțat: -ră-u-.

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

înrăutățí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrăutățeáscă

înrăutățíre s. f. (sil. -ră-u-), g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

ÎNRĂUTĂȚÍ vb. 1. (fig.) a se strica, (fam. fig.) a se zbârli. (Vremea s-a ~.) 2. v. agrava. 3. a (se) agrava, a (se) îngreuia. (Situația infractorului s-a ~.) 4. (fig.) a se deteriora, a (se) înăspri. (Relațiile dintre ei s-au ~.)

ÎNRĂUTĂȚÍRE s. 1. (fig.) stricare, (fam. fig.) zbârlire. (~ vremii.) 2. v. agravare. 3. agravare, (livr.) recrudescență. (~ stării economice.) 4. înăsprire, (fig.) deteriorare. (~ relațiilor dintre ei.)

A (se) înrăutăți ≠ a (se) ameliora, a (se) îmbunătăți, a (se) remedia

A ÎNRĂUTĂȚÍ ~ésc tranz. A face să se înrăutățească; a complica; a agrava; a înăspri. /în + răutate

A SE ÎNRĂUTĂȚÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre stări de lucruri, situații) A deveni mai rău, mai grav; a se complica; a se agrava; a se înăspri. /în + răutate

înrăutățì v. a (se) face răutăcios.

înrăutățésc v. tr. (d. răutate). Fac răŭ, răutăcĭos, malițios. Corup, stric: societatea amicilor luĭ l-a înrăutățit. – Vechĭ și răutățésc și răuțesc.

ÎNRĂUTĂȚI vb. 1. (fig.) a se strica, (fam. fig.) a se zbîrli. (Vremea s-a ~.) 2. a (se) agrava, a (se) înrăi, (grecism înv.) a (se) prohorisi. (Boala i s-a ~.) 3. a (se) agrava, a (se) îngreuia. (Situația infractorului s-a ~.) 4. a (se) înăspri. (Relațiile dintre ei s-au ~.)

ÎNRĂUTĂȚIRE s. 1. (fig.) stricare. (~ vremii.) 2. agravare, înrăire. (~ bolii cuiva.) 3. agravare, (livr.) recrudescență. (~ economiei dintr-o țară capitalistă.) 4. înăsprire. (~ relațiilor dintre ei.)