ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune (un obiect) în ramă. V. încadra. Fericită, Adriana îl rugă să le primească [tablourile] din partea lor, scuzîndu-se că nu au avut posibilitatea să le înrămeze. CAMIL PETRESCU, N. 168.

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

înrămá vb., ind. prez. 1 sg. înrăméz, 3 sg. și pl. înrămeáză

ÎNRĂMÁ vb. a încadra. (A ~ un tablou.)

ÎNRĂMÁRE s. încadrare. (~ unui tablou.)

A ÎNRĂMÁ ~éz tranz. A pune în ramă; a încadra. /în + ramă

*înraméz, a -ămá, v. tr. (d. ramă). Pun în ramă, încadrez (un tabloŭ).

ÎNRĂMA vb. a încadra. (A ~ un tablou.)

ÎNRĂMARE s. încadrare. (~ unui tablou.)