Dicționare ale limbii române

2 intrări

16 definiții pentru înrăit

ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios. – În + rău.
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit rău, care s-a învechit în răutate, în viciu. – V. înrăi.
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. A deveni (mai) rău, a se înrăutăți, a se agrava; (despre ființe) a deveni răutăcios, plin de răutate. A cincea zi [rana] a început să se înrăiască. CAMIL PETRESCU, T. II 284. De va ști fata că el știe, mai rău se va înrăi. REBREANU, I. 24. Codrul Se-ndesește, Drumul Se-nrăiește. TEODORESCU, P. P. 497. ◊ Tranz. (Cu privire la ființe) Urîtul înserărilor cu ploi monotone, nopțile lungi și necazurile îl înrăiau pe Gore. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 54.
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care e plin de răutate, care a devenit rău; înverșunat, îndîrjit. Se băteau în parte, înrăiți ca doi dușmani de moarte. POPA, V. 314. N-o să-l iau, că-l știe țara Și fricos și înrăit. COȘBUC, P. II 84. Portofelul meu cu bani... L-am pierdut... Știu foarte bine că l-am avut, întîmpină Duțu, înrăit. SLAVICI, O. I 365. ♦ Învechit (în rele), incorigibil. Maistrul se uită încurcat la dînsul cîteva clipe, apoi începu a tuși prelung, tuse de fumător înrăit. V. ROM. ianuarie 1952, 222. Nu poftea să asculte cine știe ce prostii supărătoare din gura acestui băiat înrăit. VORNIC, P. 181.
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrăiáscă
ÎNRĂÍ vb. 1. (pop.) a (se) îndrăci, (înv. și reg.) a (se) răi, (reg.) a (se) încâina. (X s-a ~ de tot.) 2. v. agrava.
ÎNRĂÍT adj. v. incorigibil.
A ÎNRĂÍ ~iésc tranz. A face să se înrăiască. /în + rău
A SE ÎNRĂÍ mă ~iésc intranz. A deveni rău; a se umple de răutate; a se încâinoșa. /în + rău
înrăì v. a se face mai rău: drumul se înrăiește POP.
înrăĭésc v. tr. (d. răŭ). Fac răŭ (crud): sărăcia l-a înrăit. V. refl. Mă fac răŭ. – Vechĭ mă reĭesc. V. exacerbez.
ÎNRĂI vb. 1. (pop.) a (se) îndrăci, (înv. și reg.) a (se) răi, (reg.) a (se) încîina. (X s-a ~ de tot.) 2. a (se) agrava, a (se) înrăutăți, (grecism înv.) a (se) prohorisi. (Boala i s-a ~.)
ÎNRĂIT adj. incorigibil, (livr.) inveterat. (Un bețiv ~.)

înrăit dex online | sinonim

înrăit definitie

Intrare: înrăi
înrăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: înrăit
înrăit adjectiv