ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj. Care știe să înoate, care înoată. Reptile înotătoare. ♦ (Substantivat) Persoană care practică înotul. A intrat sub corabie și înotătorii n-au mai putut-o găsi. SADOVEANU, F. J. 255. Vezi, fii cu băgare de seamă, înatătorule. Nu cumva să aud că ai fost iar la adînc. SEBASTIAN, T. 51. Un înotător de forță – premiul întîi la băi de mare la Constanța. BRĂESCU, V. A. 21.

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; (ființă, aripioară) f. sg. și pl. înotătoáre

ÎNOTĂTOÁRE s. (ANAT.) aripă, aripioară. (~ crapului.)

ÎNOTĂTÓR s. v. marinar, navigator.

ÎNOTĂTOÁRE ~ f. Organ de înot la unele animale acvatice; aripioară. ~ pectorală. /a înota + suf. ~ătoare

ÎNOTĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care înoată. /a înota + suf. ~ător

ÎNOTĂTÓR2 ~i m. și f. Persoană care practică înotul. /a înota + suf. ~ător

înnotător a. care știe să înnoate. ║ înnotătoare f. pl. clasă de păsări ce înnoată.

înotătór, -oáre adj. Care înoată saŭ știe să înoate. S. f., pl. oare (că se subînțelege aripă, tradus după fr. nageoire). Șt. nat. Aripă de pește. Pasăre înotătoare, palmipedă.

înotător s. v. MARINAR. NAVIGATOR.

a avea plămâni de înotătoare expr. (d. femei) a avea sânii mari