Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

27 defini╚Ťii pentru ├«nnourare

├ÄNNOR├ü, ├«nnorez, vb. I. 1. Intranz. ╚Öi refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mul╚Ťi) nori pe cer. ÔÖŽ (Pop.; despre vreme, cer, lun─â, soare) A se ├«ntuneca din cauza norilor. 2. Tranz. ╚Öi refl. Fig. A (se) ├«ntrista, a (se) posomor├«. [Var.: ├«nnour├í vb. I] ÔÇô ├Än + nor.
├ÄNNOR├üRE, ├«nnor─âri, s. f. Faptul de a (se) ├«nnora; acoperire a cerului cu nori. ÔÖŽ Fig. Triste╚Ťe, m├óhnire. [Var.: ├«nnour├íre s. f.] ÔÇô V. ├«nnora
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.
ÎNNOURÁRE s. f. v. înnorare.
├ÄNNOR├ü, ├«nnorez, vb. I. 1. Intranz. ╚Öi refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mul╚Ťi) nori pe cer. ÔÖŽ (Pop.; despre vreme, cer, lun─â, soare) A se ├«ntuneca din cauza norilor. 2. Tranz. ╚Öi refl. Fig. A (se) ├«ntrista, a (se) posomor├«. [Var.: ├«nnour├í vb. I] ÔÇô ├Än + nor.
├ÄNNOR├üRE, ├«nnor─âri, s. f. Faptul de a (se) ├«nnora; acoperire a cerului cu nori. ÔÖŽ Fig. Triste╚Ťe, m├óhnire. [Var.: ├«nnour├íre s. f.] ÔÇô V. ├«nnora.
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.
ÎNNOURÁRE s. f. v. înnorare.
├ÄNNOR├ü, pers. 3 ├«nnoreaz─â, vb. I. (╚śi ├«n forma ├«nnoura) 1. Intranz. ╚Öi refl. impers. A se ivi mul╚Ťi nori pe cer. C├«nd intrar─âm ├«n sat, ├«ncepuse s─â se ├«nnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. ├Äncepu a se ├«nnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nop╚Ťii ╚Öi e ├«ntunerec ad├«nc. CARAGIALE, O. I 371. ÔŚŐ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a ├«nnorat. ÔÖŽ (Despre lun─â, soare) A se ├«ntuneca din cauza norilor. Nu ╚Ötiu luna a-nnourat Ori puica s-au sup─ârat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreapt─â ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ÔÖŽ Tranz. Fig. A ├«ntuneca (ca un nor). (Atestat ├«n forma noura) S─âge╚Ťile u╚Öoare Noureaz─â m├«ndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de m├«hnire, de ├«ntristare. Aceea care trista-mi via╚Ť─â-nnoureaz─â E un secret ce zace ├«n inim─â-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. ÔÇô Variante: ├«nnour├í, nour├í vb. I.
├ÄNNOR├üRE, ├«nnor─âri, s. f. (╚śi ├«n forma ├«nnourare) Faptul de a (se) ├«nnora; acoperire cu nori, ├«ntunecare (a cerului) din cauza norilor. ÔÖŽ Fig. Triste╚Ťe, m├«hnire. I-a v─âzut cuta dintre ochi ╚Öi ├«nnourarea dintre gene. POPA, V. 252.
ÎNNOURÁ vb. I v. înnora.
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorării; pl. înnorări
ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)
ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.
├ÄNNOR├üRE s. v. ├«ntristare, m├óhnire, posomoreal─â, triste╚Ťe.
A (se) ├«nnora Ôëá a (se) ├«nsenina
A se ├«nnora Ôëá a se ├«nsenina, a se ├«nveseli, a se ├«nvio╚Öa, a se lumina
A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor
A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor
înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].
├«nor├ęz ╚Öi (est) ├«nour├ęz (m─â) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). M─â acoper cu nor─ş: ceru, muntele se ├«noureaz─â. Fig. M─â posomor─âsc, m─â ├«ntunec, m─â ├«ntristez. ÔÇô ╚śi ├«nn-. Vech─ş ╚Öi nourez. V. ce╚Ťat.
ÎNNORA vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)
înnora vb v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.
înnorare s. v. ÎNTRISTARE. MÎHNIRE. POSOMOREALĂ. TRISTEȚE.

înnourare dex online | sinonim

înnourare definitie

Intrare: înnora
înnora verb grupa I conjugarea a II-a
înnoura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: înnorare
înnourare
înnorare substantiv feminin