ÎNNOROÍ, înnoroiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de noroi, a (se) înfunda în noroi. [Var.: înnoroiá vb. I] – În + noroi.

ÎNNOROIÁ vb. I v. înnoroi.

ÎNNOROÍ, înnoroiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de noroi, a (se) înfunda în noroi. [Var.: înnoroiá vb. I] – În + noroi.

ÎNNOROIÁ vb. I v. înnoroi.

ÎNNOROÍ, înnoroiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se înfunda în noroi (v. împotmoli); a se umple de noroi. Cu calu-n nămol intra Și mai rău se-nnoroia. ȘEZ. VIII 167. – Variantă: înnoroiá vb. I.

ÎNNOROIÁ vb. I v. înnoroi.

înnoroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoroiésc, imperf. 3 sg. înnoroiá; conj. prez. 3 să înnoroiáscă

înnoroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoroiésc, imperf. 3 sg. înnoroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. înnoroiáscă

ÎNNOROÍ vb. v. împotmoli, îngloda, înnămoli, nămoli, noroi.

înoroĭésc v. tr. (în și noroĭ). Vest. Bag în noroĭ, înglodez. V. refl. Mă înglodez. – Și înnoroĭesc.

înnoroi vb. v. ÎMPOTMOLI. ÎNGLODA. ÎNNĂMOLI. NĂMOLI. NOROI.