Dicționare ale limbii române

2 intrări

27 definiții pentru înnorare

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.
ÎNNOURÁRE s. f. v. înnorare.
ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora.
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.
ÎNNOURÁRE s. f. v. înnorare.
ÎNNORÁ, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnourá, nourá vb. I.
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. (Și în forma înnourare) Faptul de a (se) înnora; acoperire cu nori, întunecare (a cerului) din cauza norilor. ♦ Fig. Tristețe, mîhnire. I-a văzut cuta dintre ochi și înnourarea dintre gene. POPA, V. 252.
ÎNNOURÁ vb. I v. înnora.
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorării; pl. înnorări
ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)
ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.
ÎNNORÁRE s. v. întristare, mâhnire, posomoreală, tristețe.
A (se) înnora ≠ a (se) însenina
A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioșa, a se lumina
A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor
A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor
înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].
înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.
ÎNNORA vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)
înnora vb v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.
înnorare s. v. ÎNTRISTARE. MÎHNIRE. POSOMOREALĂ. TRISTEȚE.

înnorare dex online | sinonim

înnorare definitie

Intrare: înnora
înnora verb grupa I conjugarea a II-a
înnoura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: înnorare
înnourare
înnorare substantiv feminin