ÎNNODÁ, înnód,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊
Expr. (
Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas.
2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. –
În +
nod. ÎNNODÁ, înnód,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊
Expr. (
Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas.
2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. –
În +
nod. ÎNNODÁ, înnód,
vb. I.
Tranz. 1. A face un nod (sau mai multe) la o sfoară sau la alt material flexibil; a uni două bucăți de material flexibil printr-un nod; a înnădi. Se plecă în jos, se prefăcu că-și înnoadă mai bine sfoara de la o opincă. CAMILAR, TEM. 29. Prefăcîndu-se că îi caută în cap, îi înnodă două vițe de păr, fără să știe el. ISPIRESCU, L. 381. Mergînd lîngă vergele înnoadă un fir rupt Și repede țăranca s-apucă de țesut. BELDICEANU, P. 68. Sfoara-n nouă că-ndoia, Ca arcanul o-nnoda Și ca lanțul O făcea. TEODORESCU, P. P. 540. ◊
Refl. pas. Părul castaniu era pieptănat lins peste tîmple și o coadă groasă se înnoda la ceafă. SADOVEANU, O. I 407. ♦
Refl. (Despre fire, sfori) A căpăta un nod, prin formarea unui ochi și strîngerea lui. ◊
Fig. [Oamenii] se risipiseră pe drumurile lungi ale cîmpiei ce se înnodau în dosul gării. DUMITRIU, B. F. 10. ◊
Expr. A se înnoda la vorbă (sau
la ceartă) sau (
tranz.)
a-și înnoda vorbele = a se prinde la ceartă, a începe cearta; a se certa. De nebun și de muierea rea fiece înțelept fuge Și nu se înnoadă la ceartă. PANN, P. V. I 169. Sus pe rămurele Două păsărele Ceartă-mi-se ceartă, Vorbele-și înnoadă. TEODORESCU, P. P. 457.
2. Fig. A încropi, a agonisi. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci, cu rîvnă, însă n-a putut să înnoade nimic. SAHIA, N. 94. ♦ A înjgheba, a închipui, a alcătui. Prietenii îl găsiră, pe cînd înnoda altă carte în bojdeucă, îmbrăcat numai într-o cămașă de pînză albăstrie. CĂLINESCU, I. C. 139. – Variantă: (regional)
nodá (TEODORESCU, P. P. 382)
vb. I.
înód, a
-á v. tr. (lat. in-nódo, -áre, a înoda, d. nodus, nod; it. innodare, pv. nozar, fr. nouer, cat. nuar. – Înoadă; să înoade. V.
dez-nod). Leg formînd un nod: a înoda o frînghie. Fig. Unesc: nu poate înoda ideĭ. Formez, stabilesc: a înoda o intrigă într’o pĭesă teatrală. – Și
înnod. Vechĭ
a nuda (cînd e acc. pe sufix).