ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

ÎNNODÁ, înnód, vb. I. Tranz. 1. A face un nod (sau mai multe) la o sfoară sau la alt material flexibil; a uni două bucăți de material flexibil printr-un nod; a înnădi. Se plecă în jos, se prefăcu că-și înnoadă mai bine sfoara de la o opincă. CAMILAR, TEM. 29. Prefăcîndu-se că îi caută în cap, îi înnodă două vițe de păr, fără să știe el. ISPIRESCU, L. 381. Mergînd lîngă vergele înnoadă un fir rupt Și repede țăranca s-apucă de țesut. BELDICEANU, P. 68. Sfoara-n nouă că-ndoia, Ca arcanul o-nnoda Și ca lanțul O făcea. TEODORESCU, P. P. 540. ◊ Refl. pas. Părul castaniu era pieptănat lins peste tîmple și o coadă groasă se înnoda la ceafă. SADOVEANU, O. I 407. ♦ Refl. (Despre fire, sfori) A căpăta un nod, prin formarea unui ochi și strîngerea lui. ◊ Fig. [Oamenii] se risipiseră pe drumurile lungi ale cîmpiei ce se înnodau în dosul gării. DUMITRIU, B. F. 10. ◊ Expr. A se înnoda la vorbă (sau la ceartă) sau (tranz.) a-și înnoda vorbele = a se prinde la ceartă, a începe cearta; a se certa. De nebun și de muierea rea fiece înțelept fuge Și nu se înnoadă la ceartă. PANN, P. V. I 169. Sus pe rămurele Două păsărele Ceartă-mi-se ceartă, Vorbele-și înnoadă. TEODORESCU, P. P. 457. 2. Fig. A încropi, a agonisi. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci, cu rîvnă, însă n-a putut să înnoade nimic. SAHIA, N. 94. ♦ A înjgheba, a închipui, a alcătui. Prietenii îl găsiră, pe cînd înnoda altă carte în bojdeucă, îmbrăcat numai într-o cămașă de pînză albăstrie. CĂLINESCU, I. C. 139. – Variantă: (regional) nodá (TEODORESCU, P. P. 382) vb. I.

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

înnodá vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 3 sg. și pl. înnoádă, perf. s. 1 sg. înnodái

ÎNNODÁ vb. a lega. (A ~ o sfoară.)

A înnoda ≠ a deznoda

A ÎNNODÁ înnód tranz. 1) (capete de ață, sfori, funii) A uni printr-un nod; a lega. 2) fig. A aduna greu, puțin câte puțin; a sclipui; a înjgheba; a agonisi. ~ ceva avere. 3) A face să se înnoade. /<lat. innodare

A SE ÎNNODÁ se înnoádă intranz. (despre ațe, sfori, funii) A se încâlci formând un nod (sau mai multe). ◊ ~ la vorbă (sau la ceartă) a se pune pe ceartă. /<lat. innodare

înnodà v. 1. a (se) face nod; 2. fig. a lega laolaltă: nu poate înnoda două idei; 3. a se pune în cârd cu cineva: nu se înnoadă la ceartă cu voinicul PANN. [Lat. INNODARE].

înód, a -á v. tr. (lat. in-nódo, -áre, a înoda, d. nodus, nod; it. innodare, pv. nozar, fr. nouer, cat. nuar. – Înoadă; să înoade. V. dez-nod). Leg formînd un nod: a înoda o frînghie. Fig. Unesc: nu poate înoda ideĭ. Formez, stabilesc: a înoda o intrigă într’o pĭesă teatrală. – Și înnod. Vechĭ a nuda (cînd e acc. pe sufix).

ÎNNODA vb. a lega. (A ~ o sfoară.)