ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură.

ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură.

ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. Cîte o mărgea de aur mat la fiecare înnodătură. CARAGIALE, O. III 19. Ochii rîndului de dinainte sînt legați de a pînzei de dinapoi prin înnodăturile unei alte ață. ȘEZ. IV 114.

înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri

înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri

ÎNNODĂTÚRĂ s. v. înnodare, legare, legat, nod.

ÎNNODĂTÚRĂ ~i f. 1) Obiect înnodat. 2) Loc unde ceva este înnodat. /a înnoda + suf. ~ătură

înnodătură s. v. ÎNNODARE. LEGARE. LEGAT. NOD.