Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

19 defini╚Ťii pentru ├«nnobilare

├ÄNNOBIL├ü, ├«nnobilez, vb. I. 1. Tranz. A ├«nvesti o persoan─â cu un titlu de noble╚Ťe. ÔÖŽ Tranz. ╚Öi refl. Fig. A face ca cineva s─â devin─â sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) ├«n─âl╚Ťa. 2. Tranz. ╚Öi refl. (pas.) A (se) ├«mbun─ât─â╚Ťi calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) ├«mbun─ât─â╚Ťi propriet─â╚Ťile unor substan╚Ťe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. ÔÇô ├Än + nobil (dup─â fr. anoblir ╚Öi ennoblir).
├ÄNNOBIL├üRE, ├«nnobil─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«nnobila. ÔÇô V. ├«nnobila.
├ÄNNOBIL├ü, ├«nnobilez, vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noble╚Ťe. ÔÖŽ Tranz. ╚Öi refl. Fig. A face ca cineva s─â devin─â sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) ├«n─âl╚Ťa. 2. Tranz. ╚Öi refl. (pas.) A (se) ├«mbun─ât─â╚Ťi calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) ├«mbun─ât─â╚Ťi propriet─â╚Ťile unor substan╚Ťe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. ÔÇô ├Än + nobil (dup─â fr. anoblir ╚Öi ennoblir).
├ÄNNOBIL├üRE, ├«nnobil─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«nnobila. ÔÇô V. ├«nnobila.
├ÄNNOBIL├ü, ├«nnobilez, vb. I. Tranz. 1. (├Än or├«nduirea feudal─â) A da unei persoane un titlu de noble╚Ťe. 2. Fig. (Cu privire la oameni sau la manifest─ârile ╚Öi ├«nf─â╚Ťi╚Öarea lor) A face mai distins, mai fin; a ├«n─âl╚Ťa. Femeile b─âtr├«ne... poart─â ├«n unele zile pe cap, lini╚Ötite ╚Öi grave, o maram─â lung─â de borangic, care le ├«nnobileaz─â profilul. BOGZA, C. O. 371. Arta a fost unul din marile titluri de noble╚Ť─â a omului, de aceea, ├«n amintirea posterit─â╚Ťii, r─âm├«n numai popoarele care ╚Öi-au ├«nnobilat sufletul. SADOVEANU, E. 62. 3. (Cu privire la animale ╚Öi plante) A ├«mbun─ât─â╚Ťi calitatea unei specii sau a unei rase; a ameliora. ÔÖŽ (Cu privire la materiale) A ├«mbun─ât─â╚Ťi propriet─â╚Ťile prin procedee fizice sau chimice.
├ÄNNOBIL├üRE, ├«nnobil─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a ├«nnobila. 1. (├Än or├«nduirea feudal─â) Acordare a unui titlu de noble╚Ťe. Ceea ce este esen╚Ťial ├«n evolu╚Ťia figurii acestui revolu╚Ťionar nu este momentul ├«nnobil─ârii sale, ci faptul c─â el a pornit de jos, ca fiu al poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 9/1. 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifest─ârile ╚Öi ├«nf─â╚Ťi╚Öarea lor) ├Än─âl╚Ťare, acordare, imprimare a unui caracter mai distins. ├Än literatur─â ╚Öi art─â, ca ╚Öi ├«n ╚Ötiin╚Ť─â, preocuparea de a avea ├«n centrul activit─â╚Ťii omul, de a milita pentru transformarea lui, pentru ├«nnobilarea lui spiritual─â, constituie o sarcin─â fundamental─â, sarcin─â care ├«╚Öi are r─âd─âcina ├«n concep╚Ťia clasei muncitoare despre cultur─â, ca bun al maselor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 3/4.
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri
├«nnobil├í vb., ind. prez. 1 sg. ├«nnobil├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. ├«nnobile├íz─â
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilării; pl. înnobilări
├ÄNNOBIL├ü vb. (├«nv.) a evghenisi, a nobilita, (├«nv. fig.) a ├«n─âl╚Ťa. (L-a ~ conte.)
A ├«nnobila Ôëá a abrutiza
├Ännobilare Ôëá abrutizare
├ÄNNOBIL├ü vb. I. tr. 1. (Ist.) A da cuiva un titlu de noble╚Ťe, a face nobil. 2. (Fig.) A face mai bun, mai fin; a ├«n─âl╚Ťa. 3. A ├«mbun─ât─â╚Ťi, a ameliora specia, rasa (unor animale, a unor plante etc.). ÔÖŽ A ├«mbun─ât─â╚Ťi calit─â╚Ťile unui material etc. [Dup─â fr. anoblir, ennoblir].
├ÄNNOBIL├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a ├«nnobila ╚Öi rezultatul ei. [< ├«nnobila].
├ÄNNOBIL├ü vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noble╚Ťe. 2. a ├«mbun─ât─â╚Ťi, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ÔŚŐ a ├«mbun─ât─â╚Ťi calit─â╚Ťile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (dup─â fr. ennoblir)
A ├ÄNNOBIL├ü ~├ęz tranz. 1) A face s─â se ├«nnobileze. 2) ist. A ├«nvesti cu un titlu de noble╚Ťe; a primi ├«n r├óndul nobililor. 3) A ├«mbun─ât─â╚Ťi, conferind propriet─â╚Ťi superioare. ~ o ras─â de animale. ~ o specie de plante. ~ un aliaj. /├«n + nobil
A SE ├ÄNNOBIL├ü m─â ~├ęz intranz. A deveni (mai) nobil; a c─âp─âta noble╚Ťe, grandoare moral─â. /├«n + nobil
├ÄNNOBILA vb. (├«nv.) a evghenisi, a nobilita, (├«nv. fig.) a ├«n─âl╚Ťa. (L-a ~ duce.)

înnobilare dex online | sinonim

înnobilare definitie

Intrare: înnobila
înnobila verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: înnobilare
înnobilare substantiv feminin