ÎNNEMURÍ1, înnemuresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face nemuritor, a imortaliza. – În + ne + muri (după fr. immortaliser).

ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

ÎNNEMURÍ1, înnemuresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face nemuritor, a imortaliza. – În + ne + muri (după fr. immortaliser).

ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

ÎNNEMURÍ1, înnemuresc, vb. IV. Tranz. (Învechit, rar) A face nemuritor, a imortaliza. Arătat-am luncii lucrare de zînă, Prin care concertu-i l-ai înnemurit. ALECSANDRI, P. III 528.

ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni neam cu cineva (prin căsătoria sa sau a unui membru al familiei sale), a se înrudi cu cineva. Femeile... cele mai de aproape înnemurite cu nepoata. La TDRG.

!înnemurí1 (a ~) (a imortaliza) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnemurésc, imperf. 3 sg. înnemureá; conj. prez. 3 să înnemureáscă

!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

înnemurí (a imortaliza; a se înrudi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnemurésc, imperf. 3 sg. înnemureá; conj. prez. 3 sg. și pl. înnemureáscă

ÎNNEMURÍ vb. v. eterniza, imortaliza, înrudi, perpetua.

A ÎNNEMURÍ ~ésc tranz. A face să se înnemurească. /în + ne + a muri

A SE ÎNNEMURÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni neam (unul cu altul); a se înrudi. 2) A fi neam (unul cu altul); a se înrudi. /în + ne + a muri

înemurésc (mă) v. refl. (d. neam, neamurĭ). Trans. Rar. Mă înrudesc. – Și nem- și înnem-.

înnemuri vb. v. ETERNIZA. IMORTALIZA. ÎNRUDI. PERPETUA.