ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. (Despre însușiri fizice sau psihice) Cu care se naște cineva; congenital. Pentru scriitorul sovietic, viciile nu sînt pete înnăscute, iar suferințele nu sînt o inevitabilitate fatală. V. ROM. decembrie 1953, 278.

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. sg. înnăscútă, pl. înnăscúte

ÎNNĂSCÚT adj. 1. nativ, natural, (înv.) naturalnic. (Daruri, însușiri ~.) 2. congenital, ereditar, moștenit. (Defect fiziologic ~.)

ÎNNĂSCÚT, -Ă adj. Cu care se naște cineva; congenital. [Cf. fr. inné, lat. innatus].

ÎNNĂSCÚT, -Ă adj. congenital. (după fr. inné)

ÎNNĂSCÚT ~tă (~ți, ~te) (despre însușiri fizice sau psihice) Care aparține cuiva de la naștere; din născare; nativ. /în + născut

înnăscut a. adus odață cu nașterea: idei înnăscute.

*înăscut, -ă adj. (după lat. innatus și fr. inné). Luat odată cu nașterea, din născare: ideĭa de a-țĭ apăra proprietatea e înăscută omuluĭ (saŭ în om). – Și înnăscut și inăscut.

înnăscút, V. înăscut.

ÎNNĂSCUT adj. 1. nativ, natural, (înv.) naturalnic. (Daruri, însușiri ~.) 2. congenital, ereditar, moștenit. (Defect fiziologic ~.)

PUDOR DOCERI NON POTEST, NASCI POTEST (lat.) pudoarea nu se poate învăța, ea este înnăscută – Publilius Syrus, „Sententiae”, 580.