ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură.

ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură.

ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită; locul unde s-a înnădit. Înnăditură lucrată cu îngrijire.

înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri

înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri

ÎNNĂDITÚRĂ s. nadă. (A pune o ~ la...)

înăditúră f., pl. ĭ. Lucru înădit, adăugat, anexat: a pune o înăditură la o scîndură, la o rochie, la un drug.

ÎNNĂDITURĂ s. nadă. (A pune o ~ la...)