ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

ÎNNĂDÍ1, înnădesc, vb. IV. Tranz. A adăuga unui obiect alt obiect sau o bucată (de același fel) cosînd, înnodînd, sudînd, lipind etc. pentru a-l mări sau a-l lungi; a lega sau a coase unul de altul. A înnădit rochia. ▭ Brîile își înnădiră, De picioare îl legară. PANN, P. V. I 84. Ba căpestre mi-a-nnădit, Frîu de frîu a tot lungit, ca un lanț a-nchipuit. TEODORESCU, P. P. 441. ◊ Fig. Lăutarii îi ziseră mai departe, ca să înnădească veselia întreruptă. CAMIL PETRESCU, O. II 82.

ÎNNĂDÍ2, înnădesc, vb. IV. Refl. (Despre pești) A se obișnui să vină la mîncarea ce li s-a dat ca nadă; (despre animale) a se obișnui să vină la o mîncare care le-a plăcut. Niște porci, spărgînd gardul într-un loc, se înnădise în grădină la păpușoi. CREANGĂ, A. 123. O vulpe la țăran se înnădise-odată. DONICI, F. 39. ♦ (Despre oameni) A se obișnui să vină undeva (unde n-ar trebui să vină) sau să facă ceva (ce n-ar trebui să facă). Acel Iancu Hoțu, după ce a făcut o ticăloșie și s-a înnădit la rău, n-a mai cunoscut ce-i omenia. SADOVEANU, O. VIII 247. ◊ Tranz. fact. Vezi, nu mi-l înnădi pe aici. PAS, Z. I 100. Și tu, babă, ești bătrînă și... ce mai vii să înnădești fata? CONTEMPORANUL, IV 396.

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

înnădí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înnădeáscă

ÎNNĂDÍ vb. (pop.) a nădi. (A ~ un obiect.)

A ÎNNĂDÍ1 ~ésc tranz. (obiecte) 1) A face să crească în lungime sau lățime (prin coasere, lipire, sudare); a adăuga. 2) A uni prinzând capăt la capăt. /în + nadă

A ÎNNĂDÍ2 ~ésc tranz. A face să se înnădească. /în + nadă

A SE ÎNNĂDÍ mă ~ésc intranz. fig. A se deprinde să vină (la nadă). /în + nadă

înnădì v. 1. Mold. a (se) ademeni: niște porci se înnădise în grădină la păpușoiu CR.; 2. a coase margine de margine, a înnoda cele două căpătâie; 3. fig. a înfira: povestea își înnădi PANN. [V. nadă].

înădésc, a -í v. tr. (d. nadă saŭ sîrb. náditi, a lipi de, nadeti, a înădi; bg. nadam, rut. náditi). Împreun, leg, lipesc o bucată de alta, maĭ pun o bucată ca să fac maĭ lung: a înădi o haĭnă, un lemn, un drug. Fig. Amplific, scornesc de la mine: a înădi o poveste, o vorbă auzită. Îndulcesc, fac să prindă gust, să tot vie: a înădi porciĭ la popușoĭ. V. refl. Mă îndulcesc, prind gust, tot vin: vrăbiile s’aŭ înădit la cireșe. – Se zice și se scrie și înn-. Pe la Bz. și înăjesc. În nord și nădesc.

ÎNNĂDI vb. (pop.) a nădi. (A ~ un obiect.)