Dicționare ale limbii române

3 definiții pentru înnăbuși

ÎNNĂBUȘÍ, înnắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira, a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli prin violență manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Își înnăbuși un geamăt (SADOVEANU). 4. Tranz. (În expr.) A înnăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – Din în- + năbuși.
înnăbușì v. 1. a nu putea răsufla: se înnăbușe aici; 2. V. năbușì.
înăbúș și -ésc, a v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înắbuș.

înnăbuși dex online | sinonim

înnăbuși definitie

Intrare: înnăbuși
înnăbuși verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a