ÎNMUIÁ, înmói,
vb. I.
1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊
Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦
Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc.
2. Tranz. și
refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊
Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦
Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦
Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli.
3. Tranz. și
refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. –
În +
muia. ÎNMUIÁ, înmói,
vb. I.
1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊
Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦
Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc.
2. Tranz. și
refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊
Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦
Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦
Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli.
3. Tranz. și
refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. –
În +
muia.
ÎNMUIÁ, înmói,
vb. I. (În concurență cu
muia)
Tranz. 1. A băga, a introduce ceva în apă sau în alt lichid. Ana își înmuie buzele în rachiu. REBREANU, I. 20. ♦ A uda, a umezi, a scălda. O sudoare rece îi înmuie tîmplele. CAMIL PETRESCU, O. II 20.
2. A face mai moale prin încălzire sau adaos de lichid. (
Refl.) Ar fi bine să mai dea dumnezeu o gură de ploaie, să se mai înmoaie pămîntul. REBREANU, I. 23. ♦
Refl. A fi mai puțin aspru, a se domoli, a se potoli. O furtună cumplită își dezlănțuie furia urlînd fioros în jurul nostru; cîteodată suflarea i se înmoaie și atunci parcă geme într-o desperare răutăcioasă. BART, S. M. 15. Cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. EMINESCU, N. 42.
3. Fig. (Cu privire la glas sau la vorbe) A face să fie mai puțin aspru; a îmblînzi. Petre, cu cît îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cît Busuioc își înmuia glasul, cu atît se înverșuna și răcnea. REBREANU, R. II 41. ♦ (Cu privire la inimă) A înduioșa, a mișca. Acel balsam melodios... și acum îmi înmoaie inima, de cîte ori se întîmplă să aud uvertura de vînătoare a lui Méhul. ODOBESCU, S. III 97. ◊
Refl. Își luă iar cojocul, bucuros că inima femeii se înmuiase, în sfîrșit. CAMILAR, TEM. 37. ♦
Refl. Fig. (Despre oameni și despre pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Dar Filoftei se înmuie deodată. DUMITRIU, P. F. 9. ◊
Tranz. Mihnea își înmuie turbarea în fel de fel de cruzimi. ODOBESCU, S. I 85.
înmuiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. înmói, 3 înmoáie, 1
pl. înmuiém;
conj. prez. 3 să înmoáie;
ger. înmuínd
înmuiá vb., ind. și conj. prez. 1 sg. înmói, 3 sg. și pl. înmoáie; ger. înmuínd ÎNMUIÁ vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.) ÎNMUIÁ vb. v. atenua, calma, descrește, diminua, domoli, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera. A (se) înmuia ≠ a (se) întări A se înmuia ≠ a se înverșuna, a se învârtoșa, a se întări A ÎNMUIÁ înmói tranz. A face să se înmoaie. ◊ ~ spinarea cuiva a bate zdravăn pe cineva. /în + a muia A SE ÎNMUIÁ mă înmói intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tărie; a se fleșcăi. Ceara s-a înmuiat. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scădea în intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se îmbiba cu apă (sau cu alt lichid). Lutul s-a înmuiat. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) A deveni mai bun (sau mai puțin dur); a se îmbuna; a se îmblânzi; a se îndulci. Vocea i s-a ~t. ◊ A i ~ inima cuiva a se înduioșa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /în + a muia înmuià v. a muia: înmuiând securea în sânge BĂLC.
2) moĭ, a
muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar. – Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și
înmoĭ, maĭ ales în vest. Și
îmoĭ. ÎNMUIA vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.) înmuia vb. v. ATENUA. CALMA. DESCREȘTE. DIMINUA. DOMOLI. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.