ÎNMUGURÍ, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur.

ÎNMUGURÍ, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur.

ÎNMUGURÍ, înmuguresc, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A da muguri. Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. Uite, codru-nmugurește, ’Nmugurește, înverzește, Doru-n mine se trezește. ANT. LIT. POP. I 74. – Variante: mugurá (DELAVRANCEA, S. 50) vb. I, mugurí (PANN, la TDRG, GOROVEI, C. 301) vb. IV.

înmugurí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înmuguréște, imperf. 3 sg. înmugureá; conj. prez. 3 să înmugureáscă

înmugurí vb., ind. prez. 3 sg. înmuguréște, imperf. 3 sg. înmugureá; conj. prez. 3 sg. și pl. înmugureáscă

ÎNMUGURÍ vb. (BOT.) a muguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși.

A ÎNMUGURÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre plante) A se acoperi cu muguri; a da muguri. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei) A începe să capete contururi precise; a prinde consistență; a se înfiripa; a încolți; a se deștepta. /în + mugur

înmugurì v. a da muguri.

înmugurésc v. intr. Emit mugurĭ, mă acoper cu mugurĭ: arboriĭ aŭ înmugurit. – Și îmu-. V. împupesc.

ÎNMUGURI vb. (BOT.) a muguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși.