ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

ÎNMORMÎNTÁ, înmormîntez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la morți) A pune, a așeza (cu ceremonie) în mormînt; a îngropa. Vrem ca Gălăciuc să fie înmormîntat de noi. SAHIA, N. 40. Trupul lui îl ridicară soția sa și copiii, și-l duseră de-l înmormîntară la mănăstirea lor, la Mărgineni. BĂLCESCU, O. I 102. ◊ Fig. M-au înmormîntat în năsip și m-au prohodit cum știau ei. CREANGĂ, A. 61. 2. Fig. A acoperi bine, a ascunde vederilor, acoperind bine, de toate părțile. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz S-a pus înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz. COȘBUC, P. I 102. ◊ Refl. Cu capul pe desagi, mă înmormîntai... în căpița de fîn. HOGAȘ, M. N. 70. – Variantă: mormîntá (MACEDONSKI, O. I 31) vb. I.

ÎNMORMÎNTÁRE s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormînt a corpului celui defunct; îngropare, înhumare. Iubită nu fusese Penelopa, nici stimată, dar la înmormîntarea ei lumea se îmbulzea. BART, E. 255. Se adunară și-i făcură o înmormîntare d-ale împărăteștile. ISPIRESCU, L. 31. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare. EMINESCU, O. I 134.

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

înmormântá vb., ind. prez. 1 sg. înmormântéz, 3 sg. și pl. înmormânteáză

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântării; pl. înmormântări

ÎNMORMÂNTÁ vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

ÎNMORMÂNTÁRE s. îngropare, îngropat, înhumare, (livr.) inhumație, sepultură, (înv. și pop.) petrecanie, petrecere, (pop.) îngropăciune, prohod, (înv. și reg.) astrucare, (înv.) pogrebanie. (Ceremonia ~ării.)

A înmormânta ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma

Înmormântare ≠ dezgropare

A ÎNMORMÂNTÁ ~éz tranz. 1) A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a îngropa; a înhuma. 2) rar A astupa din toate părțile, ascunzând privirii. 3) fig. A lăsa să fie uitat; a da uitării. /în + mormânt

ÎNMORMÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNMORMÂNTA. 2) Ritual de punere a mortului în mormânt. [G.-D. înmormântării] /v. a înmormânta

înmormântà v. a pune în mormânt un cadavru uman.

înmormântare f. punerea cadavrului în mormânt și ceremonia religioasă cu acea ocaziune.

înmormîntáre f., pl. ărĭ. Ceremonia cu care înmormîntezĭ un mort, îngropăcĭune. V. pogrebanie, petrecanie.

înmormîntéz, a -á v. tr. (d. mormînt). Pun în mormînt, îngrop cu oarecare ceremonie un mort. Fig. Daŭ uĭtăriĭ: a înmormînta un proĭect. – Și îmorm-. În Serbia morm-.

ÎNMORMÎNTA vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

ÎNMORMÎNTARE s. îngropare, îngropat, înhumare, (livr.) inhumație, sepultură, (înv. și pop.) petrecanie, petrecere, (pop.) îngropăciune, prohod, (înv. și reg.) astrucare, (înv.) pogrebanie. (Ceremonia ~.)

ÎNMORMÎNTARE. Subst. Înmormîntare, mormîntare (reg.), îngropare, îngropat, îngropăciune (pop.), astrucare (înv. și reg.), înhumare; incinerare; cremațiune; funeralii. Doliu, îndoliere, cernire. Pompe funebre. Cortegiu funerar. Marș funerar. Sicriu, sicriaș (dim.), sicriel (rar), coșciug, raclă (pop.), sălaș (reg.), sălășel (dim., reg.), tron (reg.); sarcofag. Urnă funerară, urnă cinerară, cenușar. Catafalc. Năsălie. Cimitir, țintirim (reg.), morminți (reg.), gropiște (reg.), temeteu (reg.), necropolă. Morgă. Crematoriu. Car funebru (funerar, mortuar), dric, patașcă (reg.). Dricar, cioclu (peior.). Gropar. Mormînt, mormințel (dim., pop.), sepulcru (livr.), sepultură (rar), casă de vecie, gropniță, criptă, cavou, columbar; piatră funerară; stelă funerară; columelă (rar); mausoleu; cenotaf (livr.); osuar; panteon; piramidă; dolmen; menhir. Monument funerar. Cruce, cruciuliță (dim.). Inscripție funerară, epitaf. Necrolog. Adj. Îngropat. Incinerat. Mortuar, mormîntal (livr.), sepulcral (livr.), funerar, funebru. De doliu, în doliu, îndoliat, cernit. Vb. A înmormînta, a mormînta (reg.), a băga în mormînt, a îngropa, a duce pe cineva la groapă (la ultima locuință, pe ultimul drum), a astruca (înv. și reg.), a înhuma (livr.). A incinera. A purta doliu, a fi în doliu, a se cerni. V. moarte, monument.