ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. A mări de o mie de ori; p. ext. a mări foarte mult, a face să fie mult mai mare sau mai numeros.

ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. De o mie de ori mai mare; p. ext. foarte mare, foarte mult. Din el [din cărbune] îmi scot lumina s-o dau și altora și se întoarce spre noi înmiită. DAVIDOGLU, M. 61. Prin sala cu păreții de oglinzi, Vezi înmiită silueta-ți fină. D. BOTEZ, P. O. 99. ◊ (Adverbial) Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. Să ne-o închipuim... înmiit de mare. EMINESCU, N. 31.

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

înmií vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc, imperf. 3 sg. înmiá; conj. prez. 3 sg. și pl. înmiáscă; ger. înmiínd

A ÎNMIÍ ~ésc tranz. A face să se înmiască. /în + mie

A SE ÎNMIÍ se ~éște intranz. A se mări de o mie (sau de mai multe mii) de ori. /în + mie

înmiìt a. de o mie de ori mai mare.

înmiésc v. tr. Fac de o mie de orĭ maĭ mare. – Și îmiesc.

înmiít, -ă adj. De o mie de orĭ maĭ mare. Aș plăti înmiit maĭ mult.