ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda în mână ceva cuiva. – În + mână.

ÎNMÎNÁ, înmînez, vb. I. Tranz. (De obicei construit cu dativul; cu privire la bani, acte, obiecte etc.) A da, a remite, a preda în mînă. Ridicară plîngerea și înmînară lui Tomșa jaloba răzășimii. SADOVEANU, O. VII 107. Logofătul... îi înmînă o anafora. NEGRUZZI, S. I 306.

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

înmâná vb., ind. prez. 1 sg. înmânéz, 3 sg. și pl. înmâneáză

ÎNMÂNÁ vb. 1. a da, a încredința, a întinde, a preda, a remite, a transmite, (livr.) a confia, (înv.) a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. (I-a ~ o scrisoare.) 2. v. preda.

A ÎNMÂNÁ ~éz tranz. A da în mână; a preda; a remite. ~ un aviz. ~ o scrisoare. /în + mână

înmânà v. a da în mână, a preda.

înmînéz v. tr. (d. mînă). Daŭ în mînă: a înmîna cuĭva o scrisoare.

ÎNMÎNA vb. 1. a da, a încredința, a întinde, a preda, a remite, a transmite, (livr.) a confia, (înv.) a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. (I-a ~ o scrisoare.) 2. a depune, a înainta, a preda, a prezenta, a remite, a transmite, (pop.) a băga. (A ~ o cerere.)