Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru ├«nlocuitor

├ÄNLOCUIT├ôR, -O├üRE, ├«nlocuitori, -oare, adj., s. m. ╚Öi f., s. n. (Persoan─â sau produs, material etc.) care ├«nlocuie╚Öte sau cu care poate fi ├«nlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] ÔÇô ├Änlocui + suf. -tor.
├ÄNLOCUIT├ôR, -O├üRE, ├«nlocuitori, -oare, adj., s. m. ╚Öi f., s. n. (Persoan─â sau produs, material etc.) care ├«nlocuie╚Öte sau cu care poate fi ├«nlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] ÔÇô ├Änlocui + suf. -tor.
├ÄNLOCUIT├ôR, -O├üRE, ├«nlocuitori, -oare, adj. Care ├«nlocuie╚Öte, care ╚Ťine locul, care se substituie. ÔÇô Pronun╚Ťat: -cu-i-.
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitór adj. m., s. m. (sil -cu-i-), pl. înlocuitóri; f. sg. și pl. înlocuitoáre
ÎNLOCUITÓR s., adj. 1. s. substituent, substitut, succedaneu. (Un bun ~ al bumbacului.) 2. s., adj. v. suplinitor.
ÎNLOCUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care înlocuiește (ceva sau pe cineva); cu proprietatea de a înlocui (ceva). Material ~. ~ al cafelei. [Sil. -cu-i-] /a înlocui + suf. ~tor
înlocuitor m. cel ce înlocuiește pe cineva.
├«nlocuit├│r, -o├íre adj. ╚Öi s. Care supline╚Öte, substitue, ╚Ťine sa┼ş ocup─â locu altu─şa.
├ÄNLOCUITOR s., adj. 1. s. substituent, substitut. (Un bun ~ al bumbacului.) 2. s., adj. suplinitor, (├«nv. ) supleant. (╚śi-a g─âsit un ~ la catedr─â.)
înlocuitoare s. f. invar. (glum.) amantă, iubită (în afara căsniciei).
înlocuitor, înlocuitori s. m. (glum.) amant, iubit (în afara căsniciei).

înlocuitor dex online | sinonim

înlocuitor definitie

Intrare: înlocuitor (adj.)
înlocuitor adjectiv
  • silabisire: -cu-i-
Intrare: înlocuitor (s.m.)
înlocuitor substantiv masculin
  • silabisire: -cu-i-