Dicționare ale limbii române

19 definiții pentru înlănțuit

ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus în lanțuri, încătușat. Tot una e dac-ai murit Flăcău ori moș îngîrbovit; Dar nu-i tot una leu să mori Ori cîne-nlănțuit! COȘBUC, P. I 257. ◊ Fig. Cuvîntul tău a sfărîmat toate farmecele ce mă țineau înlănțuită. ISPIRESCU, L. 35. ♦ (Despre persoane) Prins unul de altul prin înlănțuirea brațelor. Fete și băieți înlănțuiți jucau o horă. 2. Legat unul de altul într-o înșiruire (logică), așezat într-o succesiune neîntreruptă. Idei înlănțuite.
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înlănțui, 3 sg. și pl. înlănțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá, perf. s. 1 sg. înlănțuíi
ÎNLĂNȚUÍ vb. v. captiva.
ÎNLĂNȚUÍ vb. 1. v. încătușa. 2. v. îmbrățișa. 3. v. asocia.
ÎNLĂNȚUÍT adj. 1. v. încătușat. 2. v. îmbrățișat.
A înlănțui ≠ a dezlănțui
A ÎNLĂNȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în lanțuri; a fereca; a lega. 2) fig. A ține ca în lanțuri; a împiedica să se manifeste. 3) A cuprinde de jur împrejur. 4) fig. A pune stăpânire pe deplin; a subjuga; a robi; a cuceri; a captiva. 5) A face să se înlănțuiască. /în + lanț
A SE ÎNLĂNȚUÍ mă ~iésc intranz. A se ține lanț; a urma într-o succesiune continuă. /în + lanț + suf. ~ui
înlănțuì v. 1. a lega cu un lanț; 2. (poetic) a coprinde: înlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă EM.; 3. a subjuga, a captiva: a înlănțui inimile; 4. fig. a împreuna logiceșțe, a coordina: a-și înlănțui ideile.
înlănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Leg cu lanțu, încătușez. Fig. Cuprind, apuc: a înlănțui gîtu cuĭva cu brațele. Subjug, captivez: a înlănțui inimile. Coordonez, așez în regulă: a înlănțui bine ideile. V. refl. Mă leg: ideile se înlănțuĭesc bine.
ÎNLĂNȚUI vb. 1. a fereca, a încătușa, a lega. (A ~ un rob.) 2. a (se) cuprinde, a (se) îmbrățișa, a (se) prinde. (Se ~ de mijloc.) 3. a (se) asocia, a (se) lega. (Idei care se ~ între ele.)
înlănțui vb. v. CAPTIVA.
ÎNLĂNȚUIT adj. 1. ferecat, încătușat, legat. (Rob ~.) 2. îmbrățișat. (Tineri ~.)

înlănțuit dex online | sinonim

înlănțuit definitie

Intrare: înlănțui
înlănțui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
înlănțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: înlănțuit
înlănțuit adjectiv