Dicționare ale limbii române

25 definiții pentru înlănțuire

ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei; înșiruire, succesiune de lucruri legate între ele. O înlănțuire necăutată și neprevăzută de împrejurări. PAS, Z. I 88. Poezia este înlănțuirea ideilor într-un mod mai înfrumusețat decît modul întrebuințat spre acest scop în proză. MACEDONSKI, O. IV 77.
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri
înlănțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înlănțui, 3 sg. și pl. înlănțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá, perf. s. 1 sg. înlănțuíi
înlănțuíre s. f., pl. înlănțuíri
ÎNLĂNȚUÍ vb. v. captiva.
ÎNLĂNȚUÍ vb. 1. v. încătușa. 2. v. îmbrățișa. 3. v. asocia.
ÎNLĂNȚUÍRE s. 1. v. încătușare. 2. v. îmbrățișare. 3. v. relație. 4. legătură, (rar) suită. (O ~ logică răsturnată.)
A înlănțui ≠ a dezlănțui
Înlănțuire ≠ dezlănțuire
A ÎNLĂNȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în lanțuri; a fereca; a lega. 2) fig. A ține ca în lanțuri; a împiedica să se manifeste. 3) A cuprinde de jur împrejur. 4) fig. A pune stăpânire pe deplin; a subjuga; a robi; a cuceri; a captiva. 5) A face să se înlănțuiască. /în + lanț
A SE ÎNLĂNȚUÍ mă ~iésc intranz. A se ține lanț; a urma într-o succesiune continuă. /în + lanț + suf. ~ui
înlănțuì v. 1. a lega cu un lanț; 2. (poetic) a coprinde: înlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă EM.; 3. a subjuga, a captiva: a înlănțui inimile; 4. fig. a împreuna logiceșțe, a coordina: a-și înlănțui ideile.
înlănțuire f. 1. acțiunea de a înlănțui; 2. fig. șir de lucruri având raporturi între ele.
înlănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Leg cu lanțu, încătușez. Fig. Cuprind, apuc: a înlănțui gîtu cuĭva cu brațele. Subjug, captivez: a înlănțui inimile. Coordonez, așez în regulă: a înlănțui bine ideile. V. refl. Mă leg: ideile se înlănțuĭesc bine.
înlănțuíre f. Acțiunea de a înlănțui. Fig. Legătură, șir de lucrurĭ care aŭ între ele oare-care relațiunĭ: înlănțuirea ideilor.
ÎNLĂNȚUI vb. 1. a fereca, a încătușa, a lega. (A ~ un rob.) 2. a (se) cuprinde, a (se) îmbrățișa, a (se) prinde. (Se ~ de mijloc.) 3. a (se) asocia, a (se) lega. (Idei care se ~ între ele.)
înlănțui vb. v. CAPTIVA.
ÎNLĂNȚUIRE s. 1. ferecare, încătușare. (~ unui deținut.) 2. îmbrățișare, îmbrățișat, strîngere, (astăzi rar) strîns, strînsoare, strînsură. (~ celor doi îndrăgostiți.) 3. conexiune, corelație, legătură, raport, relație, (livr.) consecuție, (rar) conexitate. (Stabilește o ~ între fenomene.) 4. legătură, (rar) suită. (O ~ logică răsturnată.)
înlănțuire 1. Mod de juxtapunere* a două acorduri*, în funcție de structura fiecăruia (componența intervalică*), starea* acordurilor, sunetelor comune, necesitatea rezolvării disonanțelor* și a evitării cvintelor* și octavelor* paralele. V. armonie; mișcare (1). 2. Într-o compoziție ciclică (2), executarea fără pauză a mișcărilor, ceea ce se indică de obicei prin attacca*.

înlănțuire dex online | sinonim

înlănțuire definitie

Intrare: înlănțui
înlănțui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
înlănțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: înlănțuire
înlănțuire substantiv feminin