ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

ÎNJOSÍ, înjosesc; vb. IV. Tranz. A umili, a degrada, a dezonora. (Cu pronunțare regională) Această oaste... e acea ce a îngiosit de atîtea ori trufia semilunii. NEGRUZZI, S. I 168. ◊ Refl. Să mă înjosesc la bătrînețe... REBREANU, R. I 64.

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

înjosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 sg. și pl. înjoseáscă

ÎNJOSÍ vb. 1. v. ploconi. 2. a umili, (înv.) a micșora, a rușina, a smeri, (înv. fig.) a mortifica. (De ce îl ~ în acest hal?) 3. a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) umili, (fig.) a (se) coborî, a (se) scoborî. (Munca nu te ~.)

A (se) înjosi ≠ a (se) ridica

A ÎNJOSÍ ~ésc tranz. A face să se înjosească; a umili; a batjocori. /în + jos

A SE ÎNJOSÍ mă ~ésc intranz. A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate (față de cineva); a se umili. /în + jos

înjosì v. 1. a lăsa în jos; 2. fig. a (se) umili.

înjosésc v. tr. (d. jos). Umilesc, degradez: vițiu te înjosește. V. refl. Nu te înjosi umblînd după favoarea pioporuluĭ! – Și (în)josorăsc.

ÎNJOSI vb. 1. a se ploconi, a se umili, (înv.) a se micșora, a se smeri, (fam.) a se căciuli, (fig.) a se coborî. (De ce vă ~ in fața lui?) 2. a umili, (înv.) a micșora, a rușina, a smeri, (înv. fig.) a mortifica. (De ce îl ~ în acest hal?) 3. a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) umili, (fig.) a (se) coborî, a (se) scoborî. (Munca nu te ~.)