ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

înierbáre s. f. (sil. -ier-), g.-d. art. înierbării; pl. înierbări

înierbărí, înierbărésc, vb. IV (înv.) a mina (un zid, un pod).

înĭerbéz v. tr. Vechĭ. Umplu cu ĭarbă (praf de pușcă) un zid ș. a. – Și înerbez. Și înĭerbăresc.