Dicționare ale limbii române

2 intrări

18 definiții pentru înhămare

ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma.
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma.
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. Tranz. 1. A pune hamurile pe cal (sau pe alt animal de tracțiune); a prinde calul la căruță, la trăsură sau la sanie. Nu-l mai ținea locul de nerăbdare... să înhame caii la căruță și să se înapoieze acasă la maică-sa. GALACTION, O. I 263. Înhamă iepușoarele, își ia cojocul între umere și biciul în mînă. CREANGĂ, P. 114. În grajd de piatră că intra, Herghelia-și înhăma. TEODORESCU, P. P. 90. ◊ Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. ◊ Absol. Miai, înhamă și să-i dăm drumul. PREDA, Î. 85. De la București am înhămat, Toată noaptea am mînat. PĂSCULESCU, L. P. 300. ◊ Refl. pas. S-au înhămat caii la două sănii. SADOVEANU, O. I 400. ◊ Refl. (Rar, despre persoane) Înhamă-te pă tine și trage zdreavăn pînă ce-i ieși din zăpadă. ALECSANDRI, T. I 116. 2. Fig. A angaja la un lucru greu. Tu, stăpîn, iei omul sărac, il înhami ca pe un cal. CAMILAR, N. II 242. ◊ Refl. Piatră mare Sta trîntită... Deli-bașa se-ncerca, Dar s-o miște nu putea. Ienicerii Că-și chema Și cu toții Se-nhăma. TEODORESCU, P. P. 555.
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat.
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii
înhămá vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 sg. și pl. înhámă; conj. prez. 3 sg. și pl. înháme
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămării
ÎNHĂMÁ vb. 1. a prinde, a pune. (~ caii la căruță.) *2. (fig.) a se înjuga. (S-a ~ la o muncă grea.)
ÎNHĂMÁRE s. înhămat, prindere, punere. (~ cailor la căruță.)
A înhăma ≠ a deshăma
A ÎNHĂMÁ înhám tranz. 1) (mai ales cai) A atașa la un vehicul (pentru a trage) cu ajutorul hamurilor. 2) fig. (persoane) A pune la un lucru greu; a înjuga. /în + ham
înhămà v. a pune calul în hamuri.
înhám, a -hămá v. tr. Pun în ham: a înhăma calu la căruță. V. refl. Mă pun în ham. Fig. Mă apuc de o afacere grea: la grea muncă te-aĭ înhămat!
ÎNHĂMA vb. 1. a prinde, a pune. (~ caii la căruță.) 2.* (fig.) a se înjuga. (S-a ~ la o muncă grea.)
ÎNHĂMARE s. înhămat, prindere, punere. (~ cailor la căruță.)

înhămare dex online | sinonim

înhămare definitie

Intrare: înhăma
înhăma verb grupa I conjugarea I
Intrare: înhămare
înhămare substantiv feminin