Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru înhăța

ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. Mă înhăță de mînecă și mă scoase pe ușă afară. DELAVRANCEA, H. T. 98. După intîiul moment de surpriză, înhăță de piept pe agresor. CARAGIALE, O. II 94. Chipul zbîrlit al unui lup, apărîndu-se crîncen în contra unei întrege droaie de cîni cari îl înhață de gît, de urechi, de coamă. ODOBESCU, S. III 138. ◊ (Refl. reciproc; rar, în expr.) A se înhăța la bătaie = a se lua la bătaie. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se, înjurîndu-se între dînșii încît p-aci erau să se înhațe la bătaie cu armele. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ Refl. (Rar, despre lupte) A se porni, a avea loc, a se încinge. Lupte mărunte se înhățau între unii și alții. BĂLCESCU, O. II 106.
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățá vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 sg. și pl. înháță; conj. prez. 3 sg. și pl. înháțe
ÎNHĂȚÁ vb. a apuca, a înșfăca, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agâmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (A ~ o bâtă în mână.)
A ÎNHĂȚÁ înháț tranz. A apuca brusc și cu putere; a înșfăca. ◊ A se ~ la bătaie a se lua la bătaie. /în + haț
înhățà v. 1. a apuca repede și cu violență; 2. a se face cu surprindere: lupte mărunte se înhățau între unii și alții BĂLC. [V. haț!].
înháț, a v. tr. (d. interj. haț, hîț și înrudit cu înșfac și împrohitesc, precum și cu vsl. -hytitĭ și hyštatĭ, a înhăța [Bern. 1, 144]. Cp. înhap, apuc și hoț). Fam. Înșfac, unflu, apuc răpede: hoțu înhăță punga și fugi, dar și gardistu-l înhăță pe el.
ÎNHĂȚA vb. a apuca, a înșfăca, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agîmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (A ~ o bîtă în mînă.)

înhăța dex online | sinonim

înhăța definitie

Intrare: înhăța
înhăța verb grupa I conjugarea I