ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. 1. Însușirea de a fi îngust. Îngustimea cărării. 2. Fig. Lipsă de orizont, incapacitate de a concepe ceva în mare. Îngustime de vederi.

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

ÎNGUSTÍME s. (rar) strâmtețe, strâmtime, strâmtoare, (înv. și reg.) strâmteală, (înv.) strâmtorare, strâmtură, strânsoare. (~ unui loc.)

ÎNGUSTÍME s. v. mărginire, meschinărie.

Îngustime ≠ lățime

ÎNGUSTÍME ~i f. 1) Capacitatea de a fi îngust. 2) fig. Neputința de a concepe ceva de amploare; mărginire. [G.-D îngustimii] /îngust + suf. ~ime

îngustime f. 1. calitatea celor înguste; 2. fig. lipsă de lățime: îngustime de minte.

îngustíme f. Proprietatea de a fi îngust. Fig. Îngustime de minte, de spirit, prostie.

îngustime s. v. MĂRGINIRE. MESCHINĂRIE.

ÎNGUSTIME s. (rar) strîmtețe, strîmtime, strîmtoare, (înv. și reg.) strîmteală, (înv.) strîmtorare, strîmtură, strînsoare. (~ unui loc.)

Îngustime. Subst. Îngustime, îngustare, strîmtare, strîmtoare, strîmtorare, strîmtime (rar), strîmtură, strîmtoreală (înv.). Strîngere, strînsoare, strînsătură (reg.), restrîngere, gîtuire, gîtuitură, sugrumare, sugrumătură. Subțiere, subțirime, subțirenie (rar). Strîmtoare, pas, defileu, chei (pl.), trecătoare, posadă (pop.), strungă, strunguliță (dim.), strunguță. Adj. Îngust, îngustat, strîmt, strîmtorat, strîmticel (dim.), strîmtuț; restrîns, strîns, limitat, redus. Subțire, subțirel (dim.), subțietic (rar), subțiratic, subțiat, suleget (rar), suletic (reg.). Vb. A se îngusta, a deveni mai îngust, a se strîmta, a se strînge, a se restrînge; a se sugruma, a se gîtui. A se subția, a se subțira (rar), a se face mai subțire. A îngusta, a face mai îngust, a strîmta, a subția, a face mai subțire, a strînge, a restrînge, a limita, a strîmtora. V. dimensiune, micime.