ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. (În opoziție cu lat) Care are lățime mică. Avea dinții strălucitori de albi și ochii veseli sub fruntea îngustă și părul scurt. DUMITRIU, N. 235. Drumeagurile înguste... erau numai de localnici și de călugări cunoscute. SADOVEANU, O. I 539. Umerii înguști și slabi îi tremurau. POPA, V. 306. Spadă lungă și îngustă. ODOBESCU, S. III 74. 2. Subțire, svelt. E din nou tînărul înalt, spătos și cu mijlocul îngust. C. PETRESCU, A. 467. Simțea mînuțele-i calde și înguste în mîinile lui. EMINESCU, N. 37. 3. Fig. Care nu e (destul de) larg; strîmt, mic, limitat. Pe cînd era el tînăr, lumea-i părea îngustă. ALECSANDRI, P. A. 162. ♦ (Despre oameni și despre viața sau manifestările lor) Lipsit de orizont; mărginit, meschin. De ce mai lași iubirea ta bogată Să-ntîrzie în viața mea îngustă? CAZIMIR, L. U. 88. Dibaci, sub latele-i fireturi, Ascunde un talent îngust. CARAGIALE, O. III 119.

ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) îngust. Fruntea îngustă a locotenentului se strînse pînă ce se îngustă cît degetul. CAMILAR, N. I 179. Umbra luncii se îngusta; soarele se lăsa la asfințit. SADOVEANU, O. III 322. ♦ Tranz. A face (mai) îngust, a face să piardă din lățime. 2. Tranz. Fig. A reduce, a micșora. Să credeți că nici îngustez, nici defaim rolul osmanlîilor. ODOBESCU, S. III 569.

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. sg. îngústă, pl. îngúste

îngustá vb., ind. prez. 1 sg. îngustéz, 3 sg. și pl. îngusteáză

ÎNGÚST adj. 1. mic, strâmt, (înv.) strâmtorat. (O intrare ~; un spațiu ~.) 2. mic. (Pălărie cu boruri ~.) 3. strâmt, strâns, (franțuzism) colant. (Pantaloni ~.) 4. v. subțire. *5. (fig.) v. mărginít.

ÎNGÚST adj. v. meschin.

ÎNGUSTÁ vb. 1. a strâmta. (A ~ o rochie.) 2. a se gâtui, a se strâmta, a se sugruma, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strâmtora. (În acel loc valea se ~.)

ÎNGUSTÁ vb. v. micșora, reduce.

Îngust ≠ larg, lat, vast

A (se) îngusta ≠ a (se) lăți

A îngusta ≠ a lărgi

A se îngusta ≠ a se lărgi

îngúst (îngústă), adj. – Care are lățime mică, strîmt. – Mr. ngustu, istr. ăngust. Lat. angŭstus (Pușcariu 860; Candrea-Dens., 863; REW 471; DAR), cf. alb. nguštë, sp. angosto. – Der. îngusta, vb. (a strînge; a diminua), cf. mr. ngustu, alb. nguston, sp. (ens)angostar (după Pușcariu 861; Candrea-Dens., 864 și REW 467, direct din lat. angŭstāre); îngustime, s. f. (strîmtoare; zgîrcenie, calicie).

ÎNGÚST ~stă (~ști, ~ste) 1) (în opoziție cu lat) Care are lățime mică; care nu este lat; strâmt. Stradă ~stă. Talie ~stă. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de orizont; mărginit; limitat. Vederi ~ste. Interese ~ste. ◊ ~ la minte prost. /<lat. angustus

A ÎNGUSTÁ ~éz tranz. A face să se îngusteze; a strâmta; a strânge. /<lat. angustare

A SE ÎNGUSTÁ se ~eáză intranz. A deveni (mai) îngust; a se reduce în lățime; a se strâmta; a se strânge. Haina s-a ~at. /<lat. angustare

îngust a. 1. care are (prea) puțină lățime: stofă îngustă; 2. fig. care are puțină capacitate: spirit îngust; 3. puțin întins: margini înguste. [Lat ANGUSTUS].

îngustà v. 1. a (se) face îngust: 2. fig. a micșora meritele: nu îngustez nici defaim rolul Osmanilor OD. [Lat. ANGUSTARE].

îngúst, -ă adj. (lat. angustus; sp. pg. angosto. V. anghilă). Strîmt, care are puțină lărgime: o cale, o scîndură, o panglică îngustă. Fig. Mărginit, prost: spirit îngust. Adv. În mod îngust, prost: a cugeta îngust.

îngustéz v. tr. (lat. angustare). Fac îngust, strîmtez. Fig. Micșorez, detractez: îngustez meritele cuĭva.

îngust adj. v. MESCHIN.

ÎNGUST adj. 1. mic, strîmt, (înv.) strîmtorat. (O intrare ~; un spațiu ~.) 2. mic. (Pălărie cu boruri ~.) 3. strîmt, strîns, (franțuzism) colant. (Pantaloni ~.) 4. mic, subțire. (O talie ~.) 5.* (fig.) încuiat, limitat, mărginit, obtuz, opac, redus, (rar fig.) scurt. (O minte ~.)

ÎNGUSTA vb. 1. a strîmta. (A ~ o rochie.) 2. a se gîtui, a se strîmta, a se sugruma, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)

îngusta vb. v. MICȘORA. REDUCE.