ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

ÎNGURLUÍ, îngurluiesc și îngúrlui, vb. IV. Refl. (Regional) 1. A intra în relații de dragoste cu cineva; a trăi cu cineva. V-ați îngurluit împreună? ALECSANDRI, T. 1279. 2. Fig. A se giugiuli, a se drăgosti. Biserica... al cărui turn e ocolit de porumbei ce se îngurluiesc. MACEDONSKI, O. III 3.

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

îngurluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurluiésc, imperf. 3 sg. îngurluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngurluiáscă

A SE ÎNGURLUÍ mă ~iésc intranz. Rar 1) A se da în dragoste. 2) A-și manifesta dragostea prin mângâieri reciproce; a se drăgosti; a se giugiuli. /în + a gurlui

îngurluít1, îngurluítă, adj. (reg.) (om) încurcat, înhăitat nelegitim cu alta, întălătuit, îngurgat.

îngurluít2, s.n. (reg.) cântecul specific al porumbelului pe lângă porumbiță; îngurluire.

îngurluì v. Mold. a se da în dragoste: v’ați îngurluit împreună AL. [Lit. a se îmbuca: derivat din gurluiu].

îngurluĭésc (mă) v. refl. (sîrb. grliti se, a se îmbrățișa, d. grlo, gît. V. gîrlă). Est. Rar. Mă întovărășesc, mă asociez. Ob. Triv. Mă înhăĭtez, mă înhăndrez, trăĭesc în concubinaj. – Vechĭ și mă îngîrlesc. V. înturluc.