îngurguțá, îngurguțéz, vb. I refl. (înv.) a se trufi, a se mândri, a se făli.

gurgúț și éz, a -á v. tr. (V. cocoț). Mold. Cocoț. V. refl. Mă cocoț. Fig. Mă îngîngf, mă fudulesc, mă trufesc, mă sumețesc. – Vechĭ și îng-.

îngurguțéz, V. gurguțez.

îngurguțá, vb. intranz. – (reg.; înv.) A se mândri, a se făli. – Din gurguța (MDA)