ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. Înmormîntare; ceremonie de înmormîntare. Făcut-am oare-n lume ceva, ca să fiu demn De astă-ngropăciune, cu muzici triumfale? MACEDONSKI, O. I 44. Ce cîntări oi cînta La îngropăciunea ta? ȘEZ. VIII 49. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist, cernit. Îndată înțelese și ce va urma, cînd văzu ochii de îngropăciune ai femeii. SADOVEANU, Z. C. 300.

îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

îngropăciúne s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

ÎNGROPĂCIÚNE s. v. îngropare, îngropat, înhumare, înmormântare.

ÎNGROPĂCIÚNE ~i f. Ceremonie de înhumare a unui mort; îngropare; înmormântare. ◊ De ~ a) de înmormântare; b) foarte trist. /a îngropa + suf. ~ăciune

îngropăciune f. înmormântare: cântece de îngropăciune Od.

îngropăcĭúne f. Acțiunea de a îngropa morțiĭ, înmormîntare.

îngropăciune s. v. ÎNGROPARE. ÎNGROPAT. ÎNHUMARE. ÎNMORMÎNTARE.

îngropăciúne, îngropăciuni, s.f. – (rel.) Ceremonie de înmormântare. – Din îngropa (< în + groapă) + suf. -ăciune (DEX, MDA).