Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru îngrăditură

ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele sau gard, zid, grilaj etc., cu care se împrejmuiește un teren. Cele dintîi căsuțe acoperite cu stuh ale satului se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. GÎRLEANU, L. 30.
îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri
îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri
ÎNGRĂDITÚRĂ s. v. gard.
ÎNGRĂDITÚRĂ ~i f. Construcție în jurul unui teren, care împiedică accesul liber; gard. /a îngrădi + suf. ~tură
îngrăditúră f., pl. ĭ. Ceĭa ce îngrădește, gard, șanț orĭ alt-ceva. Chenar, cadru.
ÎNGRĂDITU s. gard, împrejmuire, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat o ~ în jurul curții.)

îngrăditură dex online | sinonim

îngrăditură definitie

Intrare: îngrăditură
îngrăditură substantiv feminin