ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.

ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.

ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele sau gard, zid, grilaj etc., cu care se împrejmuiește un teren. Cele dintîi căsuțe acoperite cu stuh ale satului se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. GÎRLEANU, L. 30.

îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri

îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri

ÎNGRĂDITÚRĂ s. v. gard.

ÎNGRĂDITÚRĂ ~i f. Construcție în jurul unui teren, care împiedică accesul liber; gard. /a îngrădi + suf. ~tură

îngrăditúră f., pl. ĭ. Ceĭa ce îngrădește, gard, șanț orĭ alt-ceva. Chenar, cadru.

ÎNGRĂDITURĂ s. gard, împrejmuire, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat o ~ în jurul curții.)