Dicționare ale limbii române

2 intrări

25 definiții pentru îngrădire

ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. Tranz. 1. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.). În stînga, la cîțiva pași, începea cimitirul satului, îngrădit cu spini. REBREANU, P. S. 11. La bătălia de la Cosovo vedem pe Huniade a-și îngrădi tabăra. BĂLCESCU, O. I 30. Spune, dragă, maică-ta, Să-ngrădească grădina, Dar cu gard de șarampoi. ȘEZ. I 140. ◊ Absol. (Metaforic) Am un moșneag mititel Și-ngrădește frumușel (Acul). GOROVEI, C. 2. ◊ Refl. Fig. Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I 56. Cu puterea, cu scandalul cînd cei mari se îngrădesc, Al lor cuget înnoptează, creierii le putrezesc. BELDICEANU, P. 121. 2. Fig. A pune limite, a stăvili. Iți îngrădește gura, Spancioc! ALECSANDRI, T. II 169. Muncitori neobosiți, Să muncim și să-ngrădim Pe chiaburul cel hain. POP.
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. 1. Împrejmuire (cu gard, cu uluci, cu zid etc.). Îngrădirea terenului de sport. ▭ Îngrădirile [taberelor] se făceau cînd cu șanțuri, cînd cu care legate și umplute cu pămînt. BĂLCESCU, O. I 30. 2. Fig. Limitare, restrîngere, stăvilire. Comerțul cooperatist este una din formele principale de utilizare a legii valorii în interesul societății, de îngrădire a rolului ei de regulator în circulația mărfurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 336, 4/6. ◊ Îngrădirea chiaburimii = limitarea, prin diverse măsuri fiscale și economice, a puterii economice și a influenței politice a chiaburimii (constituind prima treaptă în cadrul politicii de desființare totală a elementelor exploatatoare de la sate). Îngrădirea chiaburimii se realizează prin apărarea intereselor proletariatului agricol, ale țăranului sărac și mijlocaș împotriva chiaburului, printr-o politică de clasă în așezarea impozitelor și la colectări, iar pe de altă parte prin dezvoltarea și întărirea cooperației, prin întovărășirea țăranilor muncitori în vederea lucrării în comun a pămîntului cu mijloace mecanizate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 304.
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
îngrădí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrădeáscă
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
ÎNGRĂDÍ vb. v. împrejmui.
ÎNGRĂDÍ vb. v. limita, mărgini, restrânge.
ÎNGRĂDÍRE s. v. împrejmuire.
ÎNGRĂDÍRE s. v. restricție, restrângere.
A îngrădi ≠ a dezgrădi
Îngrădire ≠ dezgrădire
îngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb.1. A închide, a astupa. – 2. A împrejmui, a îngrădi. – 3. A pune limite, a stăvili. – 4. A stăpîni, a subjuga. – 5. A împleti, a face cozi. – 6. (Refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. – Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. Sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR), cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, și de asemenea gard, grădină. – Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat); îngrăditor, adj. (care îngrădește); îngrăditură, s. f. (gard, împrejmuire; înv., fortificație); îngrădeală, s. f. (separare); îngrădiș, s. n. (înv., gard); desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).
A ÎNGRĂDÍ ~ésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe etc.) A înconjura cu un gard; a împrejmui; a țărcui. ~ curtea. 2) fig. A pune în anumite limite; a mărgini; a limita; a restrânge. [Sil. în-gră-] /în + sl. graditi
A SE ÎNGRĂDÍ mă ~ésc intranz. înv. 1) A ajunge la înțelegere reciprocă; a cădea de acord; a se înțelege. 2) fig. A se pune în afara oricărei responsabilități personale; a se pune la adăpost. /în + sl. graditi
îngrădì v. 1. a înconjura cu gard: a îngrădi casa; 2. a se ocroti: cei mari se ’ngrădiră cu averea și mărirea în cercul lor de legi EM.; 3. fig. a înfrâna: îți îngrădește gura! AL. [Slav. OGRADITI].
îngrădésc v. tr. (V. gard). Înconjor cu gard: a îngrădi casa. Fig. Apăr, protejez: legea îngrădește lumea. Înfrînez, opresc: hoțiĭ trebuĭesc îngrădițĭ. A-țĭ îngrădi gura, a-țĭ stăpîni gura, a vorbi cu prudență. – Rar îngărduĭesc.
ÎNGRĂDI vb. a împrejmui, a închide, a înconjura, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.)
îngrădi vb. v. LIMITA. MĂRGINI. RESTRÎNGE.
ÎNGRĂDIRE s. împrejmuire, împrejmuit, închidere. (~ unui teren.)
îngrădire s. v. RESTRICȚIE. RESTRÎNGERE.

îngrădire dex online | sinonim

îngrădire definitie

Intrare: îngrădi
îngrădi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: îngrădire
îngrădire substantiv feminin