ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

ÎNGLOTÍ1, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A strînge gloatele, a concentra oastea în vederea unei acțiuni militare. Sinan... își îngloti oștile pe lîngă sine. BĂLCESCU, O. II 90.

ÎNGLOTÍ2, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A defăima. Acum el o poartă gurilor prin sat, O-nglotește-n vorbe ca pe-o vinovată. COȘBUC, P. I 247.

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

înglotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngloteáscă

înglotì v. 1. a strânge gloatele: își îngloti oștile pe lângă mine BĂLC.; 2. a se strânge în număr mare.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

1) înglotésc, V. înghĭoldesc.

2) înglotésc și -éz v. tr. (d. gloată). Adun gloată multă. V. refl. Mă strîng în mare număr. Vechĭ. Mă oștesc. V. glotesc și răglotesc 1.