ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se înfunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se înnămoli, a se împotmoli. ♦ Fig. A face multe datorii. [Var.: (înv.) înglodí vb. IV] – În + glod.

ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se înfunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se înnămoli, a se împotmoli. ♦ Fig. A face multe datorii. [Var.: (înv.) înglodí vb. IV] – În + glod.

ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se cufunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se împotmoli, a se înnămoli. Cîți venea... să sară, toți pica într-acel glod și se îngloda. SBIERA, P. 41. Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrînul. EMINESCU, O. IV 198. Un loc... plin de mlaștine colo de vale. – Unde mi se înglodaseră roțile? – Așa. NEGRUZZI, S. I 184. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «în datorii») A se băga în datorii care nu mai pot fi plătite; a-și face foarte multe datorii. De ani de zile muncim vara întreagă pe lanurile boierești... și pe an ce trece ne găsim tot mai înglodați în datorii. MIRONESCU, S. A. 27. În cîțiva ani nu s-a făcut nemic, ne-am înglodat la curte pe niște popușoi stricați. CONTEMPORANUL, VII 506. ◊ Tranz. fact. M-ai înglodat în datorii pîn-în urechi. ALECSANDRI, T. 1016. – Variantă: (învechit) înglodí (KOGĂLNICEANU, S. 213) vb. IV.

ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Intrat în noroi (fără a mai putea ieși), împotmolit, înnămolit. Se auzeau îndemnurile bouarilor, pocnetele harapnicelor și opintirile robilor la roțile înglodate. SADOVEANU, F. J. 762.

ÎNGLODÍ1 vb. IV v. îngloda.

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

înglodá vb., ind. prez. 1 sg. înglodéz, 3 sg. și pl. înglodeáză

ÎNGLODÁ vb. v. împotmoli.

ÎNGLODÁT adj. v. împotmolit.

A ÎNGLODÁ ~éz tranz. înv. A face să se înglodeze. /în + glod

A SE ÎNGLODÁ mă ~éz intranz. pop. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc în glod (fără a putea înainta); a se înnămoli; a se înfunda. 2) fig. A nu putea ieși dintr-o dificultate; a se încurca (rău); a se împotmoli. /în + glod

înglodà v. 1. a intra în glod; 2. fig. a înfundă: a se îngloda în datorii.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

înglodésc, V. înghĭoldesc.

înglodéz v. tr. (d. glog). Est. Afund în glod: am înglodat caru. V. refl. Mă afund, intru în glod: m’am înglodat pe acest drum răŭ. Fig. A te îngloda în datoriĭ, a intra în marĭ datoriĭ.

ÎNGLODA vb. a se împotmoli, a se înnămoli, a se nămoli, a se noroi, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Căruța s-a ~ în drum.)

ÎNGLODAT adj. împotmolit, înnămolit, nămolit, (rar) înnoroit. (Car ~.)

înglodá, înglod, vb. refl. – 1. A se înfunda în noroi; a se împotmoli. 2. (fig.) A face datorii. – Din în- + glod „noroi” (Scriban, DEX, MDA).

înglodát, -ă, înglodați, -te, adj. – Înfundat în noroi (sau în datorii). – Din îngloda (MDA).