ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Cantitate de băutură (v. dușcă) sau de mîncare care se înghite dintr-o dată. Începu să pășească în încăperea scundă, oprindu-se să soarbă o înghițitură de cafea. C. PETRESCU, A. 287. După ce trag ei o înghițitură de țuică, cizmarul își ia traista. ȘEZ. IX 68. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. Roșul bea dintr-o înghițitură paharul ce i-l adusese minerul. DAVIDOGLU, M. 22.

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

ÎNGHIȚITÚRĂ s. 1. v. îmbucătură. 2. v. dușcă. 3. înghițire, înghițit. (~ unui ac.)

ÎNGHIȚITÚRĂ ~i f. Cantitate de mâncare sau de băutură, care poate fi înghițită dintr-o singură dată. [G.-D. înghițiturii] /a înghiți + suf. ~tura

înghițitură f. cât se înghite dintr’odată.

înghițitúră f., pl. ĭ. Cît se înghite dintr’o dată, gălătuc: lupu din treĭ înghițiturĭ a și mîncat melu. (V. bol). Modu de a înghiți.

ÎNGHIȚITURĂ s. 1. gură, îmbucătură, mușcătură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) bușcă. (O ~ de mîncare.) 2. dușcă, gît, gură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.) 3. înghițire, înghițit. (~ unui ac.)