ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

ÎNGHESUÍT1 s. n. Înghesuire. – V. înghesui.

ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

ÎNGHESUÍT1 s. n. (Rar) Înghesuire. – V. înghesui.

ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Tranz. A îngrămădi, a strînge într-un loc (mic). Bîrzof... scoate pe Brîncoveanu din casele de sus, înghesuindu-l cu toată familia în cîteva beciuri. GHICA, la TDRG. ◊ Fig. Se bucura că sărbătorește anul nou... în casa mică pe care case mari au înghesuit-o cu vremea. PAS, Z. I 77. ♦ A înconjura (pe cineva) din toate părțile, silindu-l să se restrîngă în loc puțin. Cîinii îl înghesuiră lîngă leucă. GALACTION, O. I 282. Pe unde trecea, lumea din toate părțile îl înghesuia. CREANGĂ, P. 228. ◊ Fig. Se apropiase de băiețandru, îl înghesuia cu întrebările. DUMITRIU, B. F. 101. 2. Refl. A se îngrămădi, a se îmbulzi, a se aglomera. Veseli, gălăgioși, ofițerii tineri se înghesuiau prin cabinele strîmte. BART, E. 141. Norodul se înghesuia Să vadă ce s-a întîmplat. VLAHUȚĂ, O. A. 117. Pintre lumea ce se înghesuia cu treabă, fără treabă, iaca se zărește o hîrtie fîlfîind. CREANGĂ, A. 157. – Prez. ind. și: înghesuiesc (PAS, L. I 290, GHEREA, ST. CR. I 115).

ÎNGHESUÍT1 s. n. (Rar) Înghesuire. ◊ Expr. Pe înghesuite = în îmbulzeală, strîns, corp la corp. Strada era îngustă, astfel că bătălia s-a încins pe înghesuite. PAS, Z. IV 265. – Formă gramaticală: (în expr.) înghesuite.

ÎNGHESUÍT2, -Ă, -înghesuiți, -te, adj. 1. Îngrămădit, îmbulzit, strîns. Erau dar cinci inși înghesuiți într-o odăiță. CĂLINESCU, E. 108. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane. CARAGIALE, O. II 168. ◊ Fig. Sunetele năvăleau afară înghesuite, repezi și jalnice. DELAVRANCEA, S. 69. ◊ (Adverbial, neobișnuit, în expr.) A rîde înghesuit = a rîde înfundat. Îmi pare că te văd... rîzînd înghesuit în barba-ți căruntă. ODOBESCU, S. I 436. 2. În care e mare înghesuială; aglomerat. Frumos bal, nu-i așa? – Prea frumos, numai cam înghesuit. ALECSANDRI, T. 773.

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

!înghesuít s. n.

înghesuíte (pe ~) loc. adv.

înghesuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 sg. și pl. înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá

înghesuít s. n. (pl. înghesuíte în loc. pe ~)

ÎNGHESUÍ vb. 1. v. îmbulzi. 2. v. îngrămădi. 3. a burduși, a ghemui, a îndesa, a îngrămădi, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. și pop.) a strâmtora, (reg.) a bucși, (prin Transilv. și Mold.) a bâcsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. și Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuși. (A ~ toate într-un sac.)

ÎNGHESUÍT adj. 1. v. îngrămădit. 2. burdușit, îndesat, îngrămădit, ticsit, (rar) tescuit, (reg.) bucșit. (Un geamantan ~ cu...)

ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. ~ (din ghes; Drăganu îl derivă din magh. gyeszül = a împinge)

A ÎNGHESUÍ înghésui tranz. 1) (ființe) A face să se înghesuie. 2) (obiecte) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa. /în + ghes + suf. ~ui

A SE ÎNGHESUÍ mă înghésui intranz. (despre ființe) A se aduna în număr mare într-un spațiu restrâns, împingându-se în dezordine; a se buluci; a se îmbulzi. /în + ghes + suf. ~ui

înghesuì v. 1. a îndesa, a împinge: se înghesuiesc unii pe alții; 2. a veni în număr mare sau des. [V. ghies].

înghésuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. îngemuĭes și îndes. V. ghes). Îndes, împing, înghemuĭesc. V. refl. Mă îndes, mă îmbulzesc, mă grămădesc: caliciiĭ se înghesuĭesc la pomană.

ÎNGHESUI vb. 1. a se grămădi, a se îmbulzi, a se îndesa, a se îngrămădi, (pop.) a se buluci, (reg.) a se poroboti, a se tîrși, (prin Ban. și Olt.) a se nălogi, (rar fig.) a se mușuroi. (S-au ~ cu toții în jurul lui.) 2. a se băga, a se îmbulzi, a se îndesa, a se îngrămădi, a se vîrî. (Nu vă mai ~ așa în mine!) 3. a burduși, a ghemui, a îndesa, a îngrămădi, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. și pop.) a strîmtora, (reg.) a bucși, (prin Transilv. și Mold.) a bîcsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. și Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuși. (A ~ toate într-un sac.)

ÎNGHESUIT adj. 1. ghemuit, îndesat, îngrămădit. (Stăteam ~ ca vai de lume.) 2. burdușit, îndesat, îngrămădit, ticsit, (rar) tescuit, (reg.) bucșit. (Un geamantan ~.)

a se înghesui ca sardelele expr. a călători într-un mijloc de transport supraaglomerat.