ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. (Regional) 1. A murdări. 2. A îngăima. Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijîndu-le chiar de tot. CARAGIALE, M. 339.

ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Regional). Acțiunea de a îngăla. 1. Necurățenie, impuritate, pată. (Fig.) Poezia populară a cărei melodie, ritm, expresii și idei nu sînt nicidecum profanate de îngălarea imitațiilor străinismului. BOLLIAC, O. 213. 2. Îngăimare.

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri

îngălá vb., ind. prez. 1 sg. îngăléz, 3 sg. și pl. îngăleáză

îngăláre s. f., g.-d. art. îngălării; pl. îngălări

ÎNGĂLÁ vb. v. jegoși, mânji, murdări, păta.

îngălá, îngăléz, vb. I 1. (pop.) a murdări. 2. (fig.) a murdări cu vorba, a ocărî, a ponegri. 3. (reg.) a lucra neîngrijit, de mântuială; a îmbredeli, a cârcăli, a închipui. 4. a nu rosti ceva clar, a vorbi neprecis, a îngâima, a bâigui, a îngâna, a bâlbâi, a bolborosi, a îndruga.

îngălà v. a rosti cu neglijență: mușteriul îngălează silabele CAR. [V. încălat].

îngăléz v. tr. (d. vsl. galŭ, murdar). Numele orașuluĭ Galațĭ vine din galațĭ, adică îngălațĭ, înnoroĭațĭ, plinĭ de noroĭ, cum era valea orașuluĭ). Vest. Rar. Murdăresc, feștelesc: lucrez prost. A o îngăla, a lucra de mîntuĭală (prost). – Pers. III și îngală.

îngăla vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MURDĂRI. PĂTA.