Dicționare ale limbii române

2 intrări

25 definiții pentru îngăduire

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A permite, a da voie, a încuviința, a lăsa, a admite, a tolera. Păsări uriașe pe aripele grele Îngăduie să steie și alte păsărele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178. N-aș îngădui un lucru care poate da pildă rea. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ (Construit cu dativul) Nastasia i-a îngăduit lui bărbatu-său să se odihnească două ceasuri, pe urmă l-a chemat la treabă. GALAN, Z. R. 36. ◊ (Construit cu acuzativul) L-am îngăduit să stea la masă cu noi toți. VISSARION, B. 77. Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 177. ♦ Refl. reciproc. (Popular) A se învoi unul cu altul, a se înțelege, a se tolera, a trăi în armonie. Sîntem între ai noștri și ne îngăduim. PAS, Z. II 76. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193. 2. Intranz. A aștepta, a avea răbdare. Vă rog să îngăduiți o clipă, pînă ce aduc țuică și nițică pîine și slănină. SADOVEANU, M. C. 194. Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiți. ALECSANDRI, T. I 218. ♦ Tranz. A păsui, a da răgaz. Dragă giupîne... mai îngădui-mă măcar vro două luni. ALECSANDRI, T. 1018. ♦ Tranz. (Regional) A zăbovi, a întîrzia. Dac-ar mai îngădui ploile patru-cinci zile, atunci tarlalele ar fi gata, arate și semănate. CAMILAR, TEM. 344. – Prez. ind. și: îngăduiesc (GALACTION, O. I 257, CREANGĂ, P. 272, PĂSCULESCU, L. P. 197).
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință.
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
îngăduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie, imperf. 3 sg. îngăduiá
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptăți. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. aștepta. 7. v. păsui. 8. v. permite.
ÎNGĂDUÍ vb. v. ierta, împăca, întârzia, înțelege, zăbovi.
ÎNGĂDUÍRE s. v. îngăduință.
ÎNGĂDUÍRE s. v. amânare, păsuială, păsuire, răgaz.
A îngădui ≠ a interzice
îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb.1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).
A ÎNGĂDUÍ îngădui 1. tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a încuviința; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și permite. Își îngăduie să vorbească neîntrebat. 3) A lăsa pe altă dată. 4) A admite în mod conștient și tacit; a răbda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a răbda. /<ung. engedni
A SE ÎNGĂDUÍ mă îngădui intranz. pop. A trăi în bună înțelegere; a se împăca (cu cineva). /<ung. engedni
îngăduì v. 1. a avea răbdare, a păsui: îngădue până mâine; 2. a permite: e îngăduit fiecăruia; 3. a se învoi: voinic tânăr, cal bătrân, greu se îngădue la drum CR. [Ung. ENGEDNI].
îngắduĭ și -ĭésc, a v. tr. (ung. engedni). Permit: a îngădui să treacă cineva, cuĭva să treacă. V. intr. Aștept, tolerez: îngăduĭ pînă mîne. V. refl. Mă împac, mă învoĭesc: aceștĭ oamenĭ se îngăduĭe unu cu altu, unu pe altu, împreună, între eĭ. – Vechĭ și agắduĭ și agắdăĭ. V. pogodesc.
îngădui vb. v. IERTA. ÎMPĂCA. ÎNTÎRZIA. ÎNȚELEGE. ZĂBOVI.
ÎNGĂDUI vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a (se) prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. și fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem următoarele concluzii...) 4. a permite, a prilejui. (Adunarea a ~ un util schimb de experiență.) 5. a da, a permite. (Nu i-e ~ oricui să facă una ca asta!) 6. a aștepta, a permite. (~ o clipă!) 7. a amîna, a aștepta, a păsui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 8. a cuteza, a îndrăzni, a-și permite. (Cum îți ~ una ca asta?)
ÎNGĂDUIRE s. indulgență, îngăduință, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)
îngăduire s. v. AMÎNARE. PĂSUIALĂ. PĂSUIRE. RĂGAZ.
îngăduí, îngădui, vb. tranz. – 1. A permite, a lăsa, a da voie. 2. A desface o strânsoare, o legătură. – Din magh. engedni „a lăsa, a îngădui” (Cihac, Tiktin, DA, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

îngăduire dex online | sinonim

îngăduire definitie

Intrare: îngădui
îngădui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
îngădui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: îngăduire
îngăduire substantiv feminin