ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală.

ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală.

ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință, toleranță. [Mihai Viteazul] vestit și lăudat prin... dragostea către patrie, îngăduiala către cei asemeni. BĂLCESCU, O. II 27. Orice, cu-ngăduială, Se face cu rînduială. TEODORESCU, P. P. 170.

îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli

îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli

ÎNGĂDUIÁLĂ s. v. indulgență, îngăduință, îngăduire, toleranță.

îngădueală f. îngăduință trecătoare: îngădueală către semeni BĂLC.

îngăduĭálă f., pl. ĭelĭ, și îngăduínță f., pl. e. Indulgență. Permisiune, tolerare.

îngăduială s. v. INDULGENȚĂ. ÎNGĂDUINȚĂ. ÎNGĂDUIRE. TOLERANȚĂ.