Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru îngădui

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A permite, a da voie, a încuviința, a lăsa, a admite, a tolera. Păsări uriașe pe aripele grele Îngăduie să steie și alte păsărele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178. N-aș îngădui un lucru care poate da pildă rea. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ (Construit cu dativul) Nastasia i-a îngăduit lui bărbatu-său să se odihnească două ceasuri, pe urmă l-a chemat la treabă. GALAN, Z. R. 36. ◊ (Construit cu acuzativul) L-am îngăduit să stea la masă cu noi toți. VISSARION, B. 77. Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 177. ♦ Refl. reciproc. (Popular) A se învoi unul cu altul, a se înțelege, a se tolera, a trăi în armonie. Sîntem între ai noștri și ne îngăduim. PAS, Z. II 76. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193. 2. Intranz. A aștepta, a avea răbdare. Vă rog să îngăduiți o clipă, pînă ce aduc țuică și nițică pîine și slănină. SADOVEANU, M. C. 194. Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiți. ALECSANDRI, T. I 218. ♦ Tranz. A păsui, a da răgaz. Dragă giupîne... mai îngădui-mă măcar vro două luni. ALECSANDRI, T. 1018. ♦ Tranz. (Regional) A zăbovi, a întîrzia. Dac-ar mai îngădui ploile patru-cinci zile, atunci tarlalele ar fi gata, arate și semănate. CAMILAR, TEM. 344. – Prez. ind. și: îngăduiesc (GALACTION, O. I 257, CREANGĂ, P. 272, PĂSCULESCU, L. P. 197).
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie, imperf. 3 sg. îngăduiá
ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptăți. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. aștepta. 7. v. păsui. 8. v. permite.
ÎNGĂDUÍ vb. v. ierta, împăca, întârzia, înțelege, zăbovi.
A îngădui ≠ a interzice
îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb.1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).
A ÎNGĂDUÍ îngădui 1. tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a încuviința; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și permite. Își îngăduie să vorbească neîntrebat. 3) A lăsa pe altă dată. 4) A admite în mod conștient și tacit; a răbda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a răbda. /<ung. engedni
A SE ÎNGĂDUÍ mă îngădui intranz. pop. A trăi în bună înțelegere; a se împăca (cu cineva). /<ung. engedni
îngăduì v. 1. a avea răbdare, a păsui: îngădue până mâine; 2. a permite: e îngăduit fiecăruia; 3. a se învoi: voinic tânăr, cal bătrân, greu se îngădue la drum CR. [Ung. ENGEDNI].
îngắduĭ și -ĭésc, a v. tr. (ung. engedni). Permit: a îngădui să treacă cineva, cuĭva să treacă. V. intr. Aștept, tolerez: îngăduĭ pînă mîne. V. refl. Mă împac, mă învoĭesc: aceștĭ oamenĭ se îngăduĭe unu cu altu, unu pe altu, împreună, între eĭ. – Vechĭ și agắduĭ și agắdăĭ. V. pogodesc.
îngădui vb. v. IERTA. ÎMPĂCA. ÎNTÎRZIA. ÎNȚELEGE. ZĂBOVI.
ÎNGĂDUI vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a (se) prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. și fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem următoarele concluzii...) 4. a permite, a prilejui. (Adunarea a ~ un util schimb de experiență.) 5. a da, a permite. (Nu i-e ~ oricui să facă una ca asta!) 6. a aștepta, a permite. (~ o clipă!) 7. a amîna, a aștepta, a păsui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 8. a cuteza, a îndrăzni, a-și permite. (Cum îți ~ una ca asta?)
îngăduí, îngădui, vb. tranz. – 1. A permite, a lăsa, a da voie. 2. A desface o strânsoare, o legătură. – Din magh. engedni „a lăsa, a îngădui” (Cihac, Tiktin, DA, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

îngădui dex online | sinonim

îngădui definitie

Intrare: îngădui
îngădui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
îngădui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a